Plimbări cu vaporașul pe Bega din Timișoara până în Serbia, începând cu...

Plimbări cu vaporașul pe Bega din Timișoara până în Serbia, începând cu anul 2021. Canalul urmează să fie reabilitat

0
DISTRIBUIȚI

Canalul Bega ar urma să devină navigabil din Timișoara până în Serbia peste trei ani, iar turiștii se vor putea plimba cu bicicleta pe malurile râului între cele două țări. Cel puțin acestea sunt obiectivele unui proiect transfrontalier care a fost lansat, astăzi, la sediul Consiliului Județean Timiș.

Proiectul se numește “Repararea infrastructurii de navigație a Canalului Bega” și are o valoare de aproape 14 milioane de euro, 11,7 milioane de euro fiind contribuția Uniunii Europene. În cadrul acestuia se vor efectua lucrările necesare astfel încât să se poată relua circulația cu vaporașul din Timișoara până în Serbia, la fel ca în urmă cu zeci de ani.

Președintele Consiliului Județean Timiș, Călin Dobra, a afirmat că la finalul acestui proiect transfrontalier România – Serbia, zona Banatului se va dezvolta din punct de vedere turistic.

“Cred că acest proiect este important pentru întreg Banatul istoric, pentru că este un proiect care leagă județul Timiș de regiunea Voivodina, din Serbia, un proiect care va deschide o nouă cale de comunicare, un nou parteneriat. Sper că implementarea acestui proiect va duce la o dezvoltare economică a întregii zone, aici discutăm și de posibilitățile de dezvoltare turistică, ținând cont că în cadrul proiectului, partenerii noștri din Serbia vor continua cu pista de biciclete de la graniță, vom deschide un nou punct de trecere a frontierei și pentru pistă, și pentru canalul Bega. Cred că anul 2021 va coincide cu finalizarea acestui proiect și reluarea circulației pe canalul Bega”, a afirmat Călin Dobra.

Directorul Administrației Bazinale de Apă Banat, Titu Bojin, liderul de proiect, a declarat că nodul hidrotehnic de la Sânmihaiu Român va fi reparat cu bani europeni, astfel încât circulația pe Bega să fie reluată. “Este un proiect așteptat de mult timp. Cea mai importantă lucrare este realizarea stăvilarului de la Sânmihaiu Român, care nu funcționează, și a barajului de la Sânmihaiu Român. De asemenea, înainte de baraj va fi amenajată o insulă în scop turistic. De ce nu, la finalul proiectului, dacă vaporașele lui Robu (n.r. Nicolae Robu, primarul Timișoarei) vor fi funcționale, putem să discutăm și de a merge mai departe înspre Tisa, Dunăre, și așa mai departe, să ne întâlnim la Viena, cum se întâmpla acum 70 de ani.


În acest moment este lansată achiziția națională de proiectare și execuție a nodului hidrotehnic de la Sînmihaiu Român”, a afirmat Titu Bojin.

Lucrările de reparare a infrastructurii de navigație a Canalului Bega ar urma să înceapă în primăvara anului viitor. Partea sârbă va trebui, în cadrul acestui proiect european, să realizeze o pistă de biciclete de 43 de kilometri, de la granița cu România și până la Zrenjanin, pe malurile Begăi, precum și două puncte de trecere a frontierei.

“Noi zicem că, în principiu, în anul 2021, probabil în toamna anului 2021, ar trebui, după toate probabilitățile, să fie încheiat proiectul. Abia acum putem discuta de navigabilitate pentru canalul Bega și putem discuta de ce înseamnă beneficiile acestui proiect, în ideea în care sunt, sigur, deja câteva vaporașe care circulă pe teritoriul Timișoarei, dar într-un regim forțat, pentru că sunt obligate să navigheze pe o distanță foarte scurtă. Proiectul prevede, la partea română, realizarea nodului hidrotehnic de la Sânmihai, cu tot ce înseamnă implicațiile ecluzelor, a posibilităților de tranzitare a vaporașelor, tot ce prevede barajul propriu-zis, clădirea administrativă, respectiv cantonul de la nodul hidrotehnic, și insula aflată înainte de a intra în zona barajului, care poate fi pregătită pentru a primi musafiri înainte de a trece înspre Serbia. În partea sârbă se continuă pista de biciclete de 37 de kilometri, care a fost realizată în etapa întâi la noi, se face o pistă de 43 de kilometri pentru biciclete, se repară două noduri hidrotehnice. Noi suntem liderii de proiect, sperăm ca după licitația care se va încheia, după părerea noastră, în luna martie, până în luna februarie fiind posibilitatea de depunere a ofertelor, să înceapă din primăvară realizarea obiectivelor care trebuie atinse în acest proiect”, a detaliat Titu Bojin.

În acest moment este funcțională o pistă de biciclete lungă de 37 de kilometri, de la Timișoara până la granița cu Serbia, realizată tot cu bani europeni şi care a fost inaugurată în urmă cu trei ani.

Transportul de mărfuri pe canalul Bega a fost oprit în anul 1958, iar în anul 1967 au fost retrase și navele de pasageri.

În prezent, pe canalul Bega, însă doar pe teritoriul Timișoarei, circulă șapte vaporașe, capitala Banatului fiind primul oraș din România cu transport public pe apă. Vaporașele, în valoare de aproximativ două milioane de euro, eu fost cumpărate cu bani din bugetul Primăriei Timișoara, în cadrul proiectului european de reabilitare a malurilor Begăi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.