Ședință extraordinară, de nici 10 minute, la Consiliul Local Timișoara. Motivul pentru...

Ședință extraordinară, de nici 10 minute, la Consiliul Local Timișoara. Motivul pentru care 15 proiecte nu au putut fi votate

0
DISTRIBUIȚI

Mai puțin de zece minute. Atât a ținut ședința extraordinară a Consiliului Local Timișoara de astăzi. Însă, pentru ca plenul să înceapă, a fost nevoie de aproximativ 30 de minute, pentru că în sală erau prea puțini consilieri locali, astfel că nu a putut fi asigurat cvorumul minim.

Într-un final, și-a făcut prezența liberal Grigore Grigoriu, care ar fi întârziat pe motiv că a luat parte la ceremonia de la Universitatea de Vest din Timișoara, unde Simona Halep a primit titlul de Doctor Honoris Causa, iar mașina i-a rămas blocată în parcare, a explicat primarul Robu.

„Suntem 14 acum. Ar fi un gest de umor negru ca cineva să se ridice acum și să plece. Nu știu ce se întâmplă cu colegii de la PSD și cu domnișoara de la ALDE de lipsesc, nu au anunțat nimic, dar eu vă propun să trecem la dezbatere și vot pe proiectele care necesită 14 voturi și pe toate cele de 18 voturi le retrag de pe ordinea de zi”, a explicat edilul, înainte de a începe ședința.

Consilierul local Adrian Orza i-a atras atenția primarului că nu ar trebui să dea vina pe aleșii de la PSD și ALDE pentru că nu este cvorum, iar Nicolae Robu a ținut să precizeze că „ne cerem scuze, s-a întâmplat ca trei colegi să fie plecați din țară și un al patrulea, Grigore Grigoroiu, să participe la ceremonia dedicată Simonei Halep și să-i fie blocată mașina în parcare, nu a putut ieși la timp”.

După ce numărul consilierilor locali a ajuns la 14, doar o parte dintre proiecte au fost supuse votului, iar alte 15, dintre care două aflate pe lista suplimentară, pentru care era nevoie de cel puțin 18 voturi, au fost retrase de pe ordinea de zi.

„Vă mulțumesc și vă rog să dați curs și invitației pentru ședința de săptămâna viitoare, când va trebui să facem o rectificare de buget și să luăm și alte hotărâri importante.


Este perioada în care se depun proiectele pe fonduri europene și mai vin observații de la Agenția de Dezvoltare, noi ne adresăm proiectanților să facă ajustările de rigoare pentru a ne pune la punct în urma observațiilor și apoi trebuie să aprobăm forma finală, să redepunem proiectele, cu aprobarea consilierilor locali și rugămintea este să veniți la ședință. Acuși vom lua vacanță de sărbători, dar până atunci mai avem de lucru, totuși”, le-a spus Nicolae Robu consilierilor locali, la finalul ședinței.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.