USR-istul Lațcău: ”Nicolae Robu e depăşit total de complexitatea funcţiei sale”. Cum...

USR-istul Lațcău: ”Nicolae Robu e depăşit total de complexitatea funcţiei sale”. Cum s-a reconectat Timișoara cu comunismul

0
DISTRIBUIȚI

asistati sociali

Decizia primarului Nicolae Robu de a-i pune pe asistații sociali din Timișoara să dea cu mătura pe străzile orașului, în condițiile în care Horticultura nu face față, este criticată de reprezentanții USR Timiș.

Ruben Lațcău, vicepreședinte USR Timișoara, a atras atenția că doar pe vremea comunismului s-a mai întâmplat ca personal nespecializat să curățe străzile orașului cu mătura de nuiele.

“Ultima dată când curăţenia stradală în Timişoara a fost făcută cu mătura de nuiele de către personal nespecializat a fost pe vremea comunismului. În amatorismul total în care trăieşte domnul Nicolae Robu, asta e performaţă administrativă, să scoţi 20 de asistaţi ce curăţă cu mătura de nuiele zona de „loisir”.


Când se vor curăţa cartierele rezidenţiale? Niciodată. Cel mai dezvoltat oraş din vestul României, cu cea mai mică rata a şomajului din ţară, cu nenumărate investiţii străine, cu două universităţi, cu un buget anual de 1,4 miliarde de lei face curăţenie cu mătura de nuiele. Aici duce amatorismul managerial al administraţiei Robu. Am ajuns din secolul XXI al utilajelor mecanizate în anii ‘80 a muncii pompieristice”, a afirmat Ruben Lațcău.

De asemenea, vicepreședintele USR Timișoara consideră că Nicolae Robu a ajuns să fie depășit total de complexitatea funcției de primar.

“Oraşul se îneacă în gunoaie, mormane de mizerie se strâng pe toate străzile şi lângă toate coşurile de gunoi, duhoarea începe să se simtă în timpul zilei (bine că nu e august), deratizare nu am mai avut de trei ani, ambrozia domneşte pe toate terenurile în ultimii ani, iar primarul a găsit soluţia – muncă voluntară cu mătura. În oraşul în care compania de transport în comun ar trebui să rezolve bezna şi iluminatul, în care compania de termoficare trebuie să construiască şcoli, grădiniţe şi toalete publice, compania de asfaltare proiectează parcări supra şi subterane, Horticultura – curăţă cu mătura de nuiele străzile. Nicolae Robu e depăşit total de complexitatea funcţiei sale. De 1,4 miliarde a reuşit să cumpere nişte mături”, a precizat Ruben Lațcău.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.