Alfabet poetic, la Teatrul Național Timișoara

Alfabet poetic, la Teatrul Național Timișoara

0
DISTRIBUIȚI

Foaierul Sălii 2 a teatrului naţional timişorean găzduieşte duminică, 23 decembrie, de la ora 12,00, premiera spectacolului „Alfabet poetic”, un joc teatral despre miracolul creaţiei, căruia îi dă viaţă actorul şi poetul Doru Iosif. „Alfabet poetic” e un spectacol care provoacă publicul să descopere că poezia e peste tot, în noi înşine şi în jurul nostru, că suntem mult mai legaţi de poezie decât ne putem imagina.


Spectatorii vor putea descoperi prin versurile lui Nichita Stănescu sau George Topârceanu, dar şi cele ale lui Bob Dylan, Edward Lear, Raymond Queneau şi, nu în ultimul rând, Doru Iosif, că pot fi creatori de poezie, într-un joc absolut seducător al imaginaţiei şi al emoţiei, al spiritului ludic şi al întrebărilor profunde. Alfabetul poetic propus de Doru Iosif e completat de fundalul sonor şi vizual imaginat de Sebastian Hamburger.

Spectacolul „Alfabet poetic” este gândul spre frumuseţe şi creativitate pe care teatrul timişorean îl transmite spectatorilor săi la final de an.

Biletele pot fi achiziţionate la agenţiile teatrului sau online, pe www.tntimisoara.com .

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.