Anunț făcut de primarul Robu cu privire la Garnizoana din Piața Libertății....

Anunț făcut de primarul Robu cu privire la Garnizoana din Piața Libertății. Călin Dobra: „Se face de râs”

0
DISTRIBUIȚI

Schimb de replici, astăzi, între primarul Nicolae Robu și președintele Consiliului Județean Timiș, Călin Dobra. Asta după ce edilul a anunțat, în cadrul conferinței de la sediul PNL Timiș, că în data de 3 octombrie, Consiliul Județean Timiș ar fi primit Garnizoana din Piața Libertății de la Ministerul Apărării Naționale. În această locație ar urma să fie realizat Muzeul Revoluției.

„Nu știu dacă ați aflat, poate vă aduc eu la cunoștință acum, eu tocmai am aflat pe drum încoace. Știți că această clădire din Piața Libertății, unde a fost sediul Comenduirii Garnizoanei a fost dată către consiliul județean? Nu a spus nimeni asta, am aflat acum asta, în 3 octombrie a fost dată consiliului județean în proprietate. Eu nu pot decât să mă bucur. Dar vreau să văd că rapid se face acolo, eu îmi doresc, în primul rând, Muzeul Revoluției.


Am ratat să-l avem făcut deja, că putea fi făcut, măcar acum mi-ar plăcea să văd o concentrare a eforturilor consiliului județean astfel încât la 30 de ani de la Revoluție să avem în Piața Libertății, în loc de o clădire în paragină, o clădire cu fațada frumoasă, cu acoperișul reabilitat și care să găzduiască Muzeul Revoluției. Nu e nevoie de toată clădirea pentru Muzeul Revoluției, dar partea din față se pretează perfect la așa ceva. Am inspectat-o cu reprezentanți ai Ministerului Culturii tocmai să vedem dacă e adecvată, atunci când am început demersurile pentru a se realiza Muzeul Revoluției aici, și nu în altă locație, că nu avem alta mai potrivită. Noi, primăria, puneam la dispoziție imediat o clădire dacă o aveam mai potrivită decât aceasta, dar nu avem, din păcate. Este perfectă această clădire pentru un muzeu și sigur ne lipsește un Muzeu al Revoluției ca oraș în care s-a aprins flacăra Revoluției. Deci, succes consiliului județean, dacă are nevoie și de colaborarea noastră, de aportul nostru, suntem deschiși”, a declarat Nicolae Robu.

Pe de altă parte, contactat telefonic de PRESSALERT.ro, Călin Dobra a precizat că primarul Timișoarei doar se face de râs cu astfel de declarații, în condițiile în care Garnizoana nu este încă în proprietatea Consiliului Județean Timiș.

„N-are habar. La acest moment există doar o corespondență și solicitare din partea consiliului județean. Ca să treacă un bun din domeniul public al statului în domeniul public al județului trebuie să existe o hotărâre de Guvern. Adresa din 3 octombrie este doar o corespondență. Să verifice (n.r. – Nicolae Robu) până să lanseze așa ceva în spațiul public, că se face râs”, a adăugat Călin Dobra.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.