Doar o remiză seacă pentru ASU Politehnica în ultimul joc din 2018....

Doar o remiză seacă pentru ASU Politehnica în ultimul joc din 2018. Cosmin Petruescu a folosit un nou junior contra Energeticianului FOTO

0
DISTRIBUIȚI

„Băieţii în ghete” nu au reuşit să le ofere un cadou fanilor înainte de intrarea în vacanţa de iarnă. ASU Politehnica a remizat alb acasă, pe „Ştiinţa”, cu Energeticianul Petroşani, formaţia fostului ei antrenor, Bogdan Andone. A fost un 0-0 în care cea mai mare ocazie de gol i-a aparţiut vârfului oaspeţilor, Vlad Rusu, dar şi în care Cosmin Petruescu a oferit debutul unui alt junior din generaţie 2003.

Cu mai multe absenţe, misiunea alb-violeţilor în faţa Energeticianului, nici ea o sperietoare pe final de an, s-a complicat totuşi. Oaspeţii au avut primele şanse la poarta lui Dalin Munteanu prin Vlad Rusu şi R. Petre. La jumătatea reprizei Lazea a trimis primul şut sănătos pe poarta apărată de Miron, dar portarul a reţinut. Cea mai frumoasă fază a primei reprize a fost făcut de Jurj, care a strecurat balonul printre picioarele unui adversar, dar a tras apoi, uşor din unghi, pe direcţia aceluiaşi Miron, care a respins. După jumătate de oră „Conferenţiarul” şi-a mai pierdut un jucător din motive medicale, Miholca nereuşind să continue după ce s-a izbit cu genunchiul de pista de atletism. În minutul 38 Bedea a trimis şi el bine de la distanţă, dar din nou goalkeeperul oaspeţilor s-a opus. În rest, cele câteva sute de fani prezenţi au avut parte de un joc destul de anost. Terenul umed fiind un factor important.

În repriza secundă oaspeţii au avut ocaziile mai importante, printre care şi o şansă uriaşă prin Rusu. Atacantul a reluat cu capul din şase metri o centrare din banda stângă, dar balonul care l-a depăşit pe Munteanu s-a izbit de transversală. Pentru ASU Poli cea mai mare oportunitate a venit de la Ignea, care a recepţionat de la Bozian în faţa careului, dar nu a plasat suficient de bine sau puternic pentru a-l învinge pe Miron, care s-a opus apoi şi înainte ca mingea respinsă să ajungă la Bedea. Bozian (min. 81) peste din lovitură liberă şi Vidrăsan (87) peste poartă din careu, au fost alte şanse ale „Băieţilor în ghete”, care pe final nu au mai reuşit să lege jocul. Ultimele minute au fost abordate şi cu puştiul Denis Radu (născut 2003) pe gazon.

Punctul o ajută pe ASU Poli doar să rămână la golaveraj în faţa Ripensiei, pe locul 11, cu 25 de puncte din 21 de partide. În iarnă se anunţă destule modificări în lotul alb-violet.

ASU Politehnica: D. Munteanu – C. Jurj, Mera (cpt.), Scutaru (64, Coadă), Cojocaru (87, Denis Radu) – Ignea, Lazea – Bedea, Bozian, Miholca (33, Vidrăsan) – Plămadă. Pe bancă: Borbei – Gaşpar, Bot, Cristodulo.

Energeticianul: Miron – Tudorache, D. Lung (cpt.), Ioniță, Drugă – Enache (74, Misăraș), Neacșa (90, Ionică) – R. Petre, C. Cristea, Dragu (90+3, Buturcă) – Vl. Rusu. Antrenor: Bogdan Andone.

Cosmin Petruescu, învins indirect de Ionuţ Popa la un capitol inedit

Tehnicianul timişorenilor a recunoscut că egalul e un câştig astăzi pentru echipa sa.


Cosmin Petruescu se mândreşte că l-a debutat pe puştiul Denis Radu, de doar 15 ani şi nouă luni, ar fi fost cel mai tânăr nou jucător din acest sezon dacă Ionuţ Popa nu l-ar fi introdus în jocul lui UTA de la Constanţa pe Cătălin Vulturar, în vârstă de doar 14 ani şi nouă luni.

„Suntem Politehnica Timişoara, deviza noastră e obligatoriu înainte. Un rezultat de egalitate pe teren propriu nu poate să ne mulţumească indiferent de numele, valoarea adversarului. Dar dacă ne referim la contextul general în care s-a disputat această partidă consider rezultatul echitabil, chiar dacă mi-e greu să recunosc, rămâne un punct câştigat… De la problemele cu absenţele şi cele trei schimbări medicale pe care a trebuit să le fac. E dătător de speranţe, cu atât mai mult cu cât am debutat un copil născut în 2003. Din ce am înţeles Ionuţ Popa mi-a luat-o înainte şi a debutat un băiat mai tânăr… dar să nu uităm că UTA are 29 de puncte şi şi-au permis. Dacă aveam şi noi mai multe puncte, cu siguranţă aveam mai mulţi născuţi 2003 în teren, au fost mai mulţi pe bancă, ar putea să debuteze alţii în retur sau să mai joace cei care au prins deja minute”, a declarat Cosmin Petruescu.

„Mulţi jucători au venit de la juniori sau din ligile inferioare, am încredere în ei, dar vreau să subliniez numărul mare de meciuri jucate de ei în acest sezon… normal că pe final de an să apară şi astfel de accidentări. Multe au fost de contact şi mai puţin musculare. E bine că vine această pauză, să ne refacem fizic şi mental ca să putem aborda altfel a doua parte a campionatului. Suntem la 3-4 puncte sub ce am estimat la început, ne-am fi dorit o medie 1,5 puncte pe meci pentru a nu avea probleme cu zona nisipurilor mişcătoare”, a conchis „Conferenţiarul”. ASU Poli se va reuni în perioada 7-10 ianuarie.

„Din păcate un punct, dar cred că a fost un meci echilibrat, un rezultat echitabil. Punctele au fost împărţite corect până la urmă. Am avut şi noi şi ASU situaţii de a marca. Îmi pare rău că nu s-a marcat pentru că oamenii care au venit la stadion meritau mai mult de la acest meci. Mă bucur pentru că am reuşit să debutez un copilaş născut în 2002, din păcate sfârşitul de campionat (n.r. an) e foarte greu, ajungi la 23-24 de meciuri cu cele de Cupă, eu cred că echipele de Liga a II-a nu au un lot aşa de numeros şi valoros ca să ducă atâtea. Se joacă pe terenuri îngheţate, grele, felicit Politehnica pentru starea gazonului, foarte bună pentru această perioadă…”, a spus şi Bogdan Andone, „principalul” Energeticianului.

„Îmi doresc să fie cât mai sus, sunt convins că dacă vor avea linişte şi susţinere vor ajunge acolo”, a precizat Andone despre fosta sa echipă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.