Cum va arăta noua maternitate a Spitalului Județean Timișoara, care va costa...

Cum va arăta noua maternitate a Spitalului Județean Timișoara, care va costa 12 milioane de euro FOTO

1
DISTRIBUIȚI
<


p>

Călin Dobra, președintele Consiliului Județean Timiș, a făcut publice primele imagini cu noua maternitate care va fi realizată pentru Spitalul Județean Timișoara, în cadrul unui proiect finanțat cu bani europeni.

„Așa va arăta noua maternitate pe care Consiliul Județean o construiește în Timișoara, lângă Spitalul Județean. Primele imagini cu designul noii maternități, așa cum a fost gândit de proiectanți, arată că vom avea o clădire excepțională, lângă Casa Austria acolo unde va fi ridicat imobilul de patru etaje care va găzdui Maternitatea Bega. Proiectul este finanțat prin fonduri europene în valoare de 12 milioane de euro pe care îi avem aprobați prin Programul de Cooperare Transfrontalieră România – Ungaria”, a declarat Călin Dobra.

Potrivit șefului CJ Timiș, în acest  moment, la nivelul instituției pe care o conduce se află în lucru studiul de fezabilitate, care trebuie predat până în luna martie, după care urmează licitația pentru proiectare și execuție.

„Consider că acest proiect este unul de excepție pe care l-am dorit și pentru care am făcut mari eforturi să îl avem aprobat deoarece ne va ajuta să rezolvăm o problemă delicată a Județului Timiș. Nou născuții și mamele au tot dreptul să beneficieze de condiții europene și acest lucru l-am avut în vedere când am gândit strategia pe domeniul sănătății”, a mai precizat Călin Dobra.

În cadrul noii maternități vor fi oferite, în premieră în sistemul public din vestul țării, servicii de fertilizare in vitro.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.