Bărbații implicați în distrugerea Duster-ului Poliției de Frontieră acuză: ”Au venit după...

Bărbații implicați în distrugerea Duster-ului Poliției de Frontieră acuză: ”Au venit după mascații lor și ne-au bătut ca pe hoții de cai”

2
DISTRIBUIȚI

Bărbații care au fost implicați în distrugerea Duster-ului Poliției de Frontieră la Giarmată acuză faptul că au fost, ulterior incidentului, bătuți  în mai multe reprize de echipele de intervenție ale ITPF Timișoara. Cei doi și-au scos certificate medico-legale și vor să depună plângeri penale pentru lipsire de libertate și purtare abuzivă. Răzvan Tecar și Traian Pele, din Giarmata, au povestit pentru PRESSALERT.ro propria lor variantă despre cele întâmplate săptămâna trecută.

Tecar susține că ”pe mine m-a sunat cumantul meu, în jurul orei 23,50, și mi-a spus că ai hoții la motorină, la camion. Am deschis geamul și era în față la camion. Între timp a plecat și Logan-ul care era în spatele camionului. A venit Pele și i-a văzut în ce direcție s-au dus, către Pișchia și am plecat să-i urmărim”. Au plecat spre autostradă și au dat de Duster care se întorcea spre Giarmata. ”Pe strada Morii, erau parcați pe pod. Le-am blocat mașina pe pod și m-am dat jos la ei. Le-am bătut în geam de două, trei ori să-l lase jos, să-l deschidă. Nu e adevărat că au spus că sunt de la Poliția de Frontieră. Nu au deschis geamul, a dat cu marșalierul, a văzut că nu poate că era blocat și atunci a virat brusc stânga și atunci a frecat toată mașina de stâlp. Când am văzut că a dat să fugă, am dat cu bâta și le-am spart geamurile. Recunosc. Eu singur m-am dat jos, el a stat la volan. Când au sărit șanțul cu Duster-ul, am aruncat bâta și atunci le-am spart și luneta. Mașina a plecat”, a povestit Tecar

După incident l-a sunat pe un prieten, polițist local, să trimită un echipaj.


”A sosit un echipaj de Poliție. Noi le-am prezentat buletinele și le-am explicat cum s-a întâmplat. A venit un Logan alb. S-au dat jos trei mascați de la Poliția de Frontieră cu cagulele pe față. Au întrebat-o pe polițistă dacă noi suntem și atunci au tăbărât pe noi. De atunci nu mai știu nimic , mi s-a tăiat filmul. Când m-am trezit 04,17 când am realizat unde sunt, la secția de Poliție”, susține cel care a spart geamurile mașinii,

Traia Pele susține că au fost bătuți în mai multe reprieze ”ne-au trântit pe jos, pe mine m-au târât pe partea cealaltă de drum. Ne-au legat cu o singură pereche de cătușe și iar au dat în noi. Ne-au pus jos și au dat cu pumni, picioare. Lângă mașina de Poliție ne-au legat separat și iar au început să ne lovească. Pe el iar l-au dat cu capul de mașină. Polițaiul le zicea să nu mai dea, dar nu a contat. Pe mine, m-au urcat cei cu cagule pe față în Logan și bătaie ca la hoții de cai în mașină. M-au băgat apoi într-un Passat inscripționat al Poliției de Frontieră și m-au dus pe câmp la 300 – 400 m. Până acolo, numai pumni și coate. M-au dat jos, numai în picioare m-au lovit și de acolo m-au adus pe jos de brațe”. Pele și-a scos certificat medico-legal și are șase zile, iar prietenul său două zile de îngrijiri medicale. Aceștia susțin că nu au știut că sunt polițiști de frontieră în mașină. Când i-am întrebat de ce nu au sunat la 112 dacă au crezut că sunt hoți în Duster, cei doi au susținut că l-au sunat pe polițistul local.

La acuzațiile celor doi, Poliția de Frontieră Timișoara a susținut că ”în urma incidentului în care două persoane violente au avariat o autospecială a ITPF Timisoara aflată în misiune, menționăm că cercetările la fața locului au fost făcute în cooperare de către polițiști de frontieră și polițiști din cadrul IPJ Timiș, iar în ceea ce privește imobilizarea celor doi bărbați s-au respectat normele procedurale în vigoare. Având în vedere că cei doi bărbați nu s-au opus imobilizării nu se poate vorbi de vătămarea persoanelor în cauză”.

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.