Interes mare pentru reabilitarea nodului hidrotehnic de la Sânmihaiu Român. Noul loc...

Interes mare pentru reabilitarea nodului hidrotehnic de la Sânmihaiu Român. Noul loc pentru sporturile nautice pe canalul Bega

1
DISTRIBUIȚI

Mai sunt doar câteva luni până când vom cunoaşte firma care va fi desemnată să se ocupe de reabilitarea nodului hidrotehnic de la Sânmihaiu Român. Iar interesul este unul mare, spune Titu Bojin, directorul Administraţiei Bazinale de Apă Banat.

Proiectul va schimba total circulaţia navală pe Bega şi va permite trecerea vaporaşelor spre Serbia. „Lucrarea la Sânmihaiu Roman este în derulare, acolo are loc procedura investiţiei, este făcută publicitatea, este aşteptată depunerea ofertelor. Am efectuat deja vizita în teren a firmelor interesate, sunt șapte firme care doresc să participe la licitaţie. La începutul lui februarie se închide partea derulării în vederea licitației, iar la sfârșitul lui feburiare sau în martie sper să avem desemnată firma care se va ocupa de reabilitare”, a declarat Titu Bojin.

Pe lângă lucrările de la Sânmihai, Direcţia Apelor va avea de realizat un alt proiect extrem de important, mai precis o investiţie de multe zeci de milioane de lei pe Bârzava.


Tot Bega, dar în aval de Timişoara, va beneficia de interesul ABA Banat, este vorba de porţiunea de la Ghiroda, până la Uzina de Apă din Plopi. Acolo se doreşte amenajarea Begăi în aşa fel încât să fie pregătită pentru găzduirea sporturilor nautice, ştiut fiind faptul că demararea navigaţiei cu vaporetto la Timişoara a „dat afară” canotajul din oraş.

Titu Bojin e mulţumit de anul 2018, de fondurile importante primite de la Administraţia Apelor de la Bucureşti. „Am avut cel mai bun an al al Apelor Banat. Au fost două milioane jumătate de lei investiţi numai la Palatul Apelor. Restul banilor au fost dotări şi investiţii. Noi nu avem fonduri realizate din surse proprii atât de mari ca şi alte Administraţii, undeva pe locul zece la nivel național. Dar cu redistribuiri de la altele şi cu sprijin de la Bucureşti am reuşit să ne facem treaba. Avem acum un parc de utilaje important, cu  care puteam face şi paradă. Dar, aceste investiţii continuă, ne completăm şi anul viitor cu utilaje suplimentare. Printre acestea este și un echipament de tăiat stuful. Acum cu reabilitarea canalului Bega, s-a pus piatră la maluri, nu mai merge nici cu coasa, nici cu maşina clasică de tăiat”, a declarat Titu Bojin.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.