Peste 15.000 de persoane, la parada de 1 Decembrie din Timișoara. Pe...

Peste 15.000 de persoane, la parada de 1 Decembrie din Timișoara. Pe cine au huiduit FOTO

0
DISTRIBUIȚI

Deși temperaturile au fost extrem de scăzute, peste 15.000 de persoane de toate vârstele au venit, astăzi, pe B-dul Take Ionescu, pentru a urmări parada militară de 1 Decembrie. Oamenii au ținut în mâini steaguri tricolore și au cântat imnul național, înainte de începerea ceremoniei, pe muzica fanfarei militare.

Înainte de paradă, a avut loc o slujbă religioasă, iar apoi, au luat cuvântul reprezentanți ai autorităților locale și județene. Prefectul județului Timiș, Eva Andreas, a citit mesajul premierului Viorica Dăncilă cu ocazia zilei de 1 Decembrie, iar mai mulți timișoreni prezenți la eveniment au început să huiduie în momentul în care au auzit numele primului ministru. Același lucru s-a întâmplat și în momentul în care a fost citat mesajul ministrului de Interne, Carmen Dan.

În timpul ceremoniei s-a întâmplat și un lucru amuzant. Astfel, în momentul în care Eva Andreas a venit pentru a ocupa un loc între oficialități, aceasta a dorit să se pună între Nicolae Robu și Călin Dobra, care se aflau unii lângă alții. Au durat câteva secunde până cei doi să realizeze ce intenție are prefectul județului Timiș.

Primarul Timișoarei, Nicolae Robu, a luat cuvântul pentru a preciza că “trăim clipe speciale, aniversăm 100 de ani de la momentul de grație al istoriei, Marea noastră Unire, înfăptuită la 1 Recembrie 1918. Din păcate, Banatul a putut fi administrat în cadrul României Mari abia începând cu 3 august 1919. Deci, noi vom avea de sărbătorit și un centenar al nostru la anul”.

De asemenea, președintele Consiliului Județean Timiș, Călin Dobra, a afirmat că „Marea Unire a fost și rămâne pagina cea mai frumoasă a istoriei românești.


Lansez astăzi, la ceas aniversar, un apel general la solidaritate, reconciliere și colaborare. Atât în sfera politică, dar și între cetățeni, Centenarul înseamnă unire, și nu dezbinare, haideți să fim din nou uniți în interesul României. Aceasta este cred eu cel mai potrivit mod prin care să cinstim istoria, țara, trecutul și viitorul. Sunt mândru că sunt român și îmi doresc pentru țara mea unitate și prosperitate”.

Apoi urmat parada militară, pe muzică de fanfară. Astfel, pe B-dul Take Ionescu din Timișoara a avut loc defilarea detașamentelor și a tehnicii Ministerului Apărării Naționale , Ministerului Afacerilor Interne , Serviciului Român de Informații , Penitenciarului Timișoara și a Direcției Poliției Locale a Municipiului Timișoara. Spre bucuria celor prezenți, pe lângă TAB-uri, echipaje ale poliției, câini sau mașini de intervenție ale pompierilor, timișorenii prezenți la paradă au putut urmări și două elicoptere militare, care au survolat locul în care a avut loc evenimentul.

Foto: Virgil Simonescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.