Prima divizionară B care a câştigat Cupa României. Momentele de glorie ale...

Prima divizionară B care a câştigat Cupa României. Momentele de glorie ale fotbalului din Banatul Montan

0
DISTRIBUIȚI
Foto: Facebook / CSM Reşiţa

Performanţele istorice ale fotbalului bănăţean nu se leagă doar de grupările de renume din Timişoara. Caraşul a fost şi el un bazin propice „Sportului Rege” iar apogeul a fost atins în două rânduri prin UDR, devenită mai târziu Metalul Reşiţa. Mai întâi echipa de pe Bârzava a câştigat singurul ei titlu naţional în 1931. Iar, luna aceasta, fanii rosso-nerilor şi-au adus aminte de un moment cu adevărat special petrecut în data de 5 decembrie în urmă cu 64 de ani. Atunci, echipa fanion a oraşului eminamente muncitoresc a fost prima care a ridicat Cupa României din postura de divizionară secundă!

Fotbalul în Banatul Montan are rădăcini încă de la începutul secolului trecut. Muncitorul, dispărut între timp, avea ca dată a naşterii anul 1911. Peste 15 ani însă forţele locale s-au unit şi au format Societatea sportivă a angajaţilor uzinelor din Reşiţa – S.S. U.D.R. Noua echipă s-a remarcat devreme în existenţa sa iar în 1930-31, în noul format al campionatului naţional, a reuşit să se impună în regiune deşi evolua în competiţia districtului Timişoara şi a fost colegă de serie cu Chinezul, grupare cu şase titluri în palmares. Alb-violeţii erau însă în cădere şi lupta pentru primul loc s-a dat între UDR şi RGMT. Reşiţenii au pierdut doar două jocuri şi în retur şi-au luat revanşa în faţa rivalei cu un 1-0 în „Cetatea oţelului”. „U.D.R.-ul a reprezentat cu cinste fotbalul bănăţean la turneul final al campionatului naţional. Reşiţenii după ce au învins la Ploieşti cu 3-2 (1-1) pe Prahova, au ajuns direct în finală”, nota cronicarul Iosif Dudaş în cartea sa dedicată istoriei fotbalului timişorean. În ultimul act U.D.R. a trecut cu 2-0 (1-0), la Reşiţa, de S.G. Sibiu. Formula câştigătoare i-a cuprins pe Damacek – Pomacek, Gyori – Sincu, Sepi III, Bundi – Tibişanu, Lakatos, Ploeşteanu, Kilianovitz (Deşu), Moise. Antrenorul campioanei era Ernest Loukuta, „cel care în anii noştri, deşi în vârstă foarte înaintată, se va evidenţia ca un foarte bun antrenor de atletism”, după cum se arată în „Fotbal de la A la Z” (Mihai Ionescu şi Mircea Tudoran).

Premieră de marcă a Banatului Montan

În sezonul următor UDR-ul aproape că a repetat figura, câştigând din nou lupta cu cluburile din Capitala Banatului, mai precis tot cu RGMT, şi ajungând pentru a doua oară la rând în finala naţională. De această dată însă, pe teren străin, la Bucureşti, reşiţenii au cedat, scor 0-3, în faţa Venusului. În anii următori gruparea din Valea Domanului a suferit un uşor recul. Echipa a evoluat în noua Divizie B şi chiar un sezon în C, dar a revenit şi a promovat în elită în ediţia 1937-38, unde va activa şi după război, o scurtă perioadă cu denumirea de Oţelul, apoi Metalochimic, în urma fuziunii cu Locomotiva Reşiţa. În ediţia 1950, desfăşurată după modelul sovietic primăvară-toamnă, sub noul nume de „Metalul”, îndrăgit şi azi de druckerii din Banatul Montan, Reşiţa pică din nou şi după campionatul din anul următor ajunge chiar în Regional (în lipsa C-ului). Astfel că nimic nu prevedea reuşita de peste trei ani.

După doar un an „Milanul din Banat”, cum avea să fie poreclită echipa mai târziu, îşi juca şansele din nou la nivelul eşalonului secund, unde nu impresiona în mod deosebit. În 1953 cărăşenii se clasau pe locul 10 iar în ultimul sezon de referinţă al fotbalului roş-negru, 1954, Metalul ocupase doar poziţia a 7-a în campionatul Diviziei B. Cu atât mai intrigant a fost parcursul elevilor lui Mihai Zsizsik şi Emil Cosma în Cupa României. Timişorenii s-au numărat din nou printre victimele preferate ale reşiţenilor. De această dată în 16-imile de finală ale competiţiei Ştiinţa Timişoara a fost depăşită clar cu 6-1. Iar în sferturi Locomotiva de pe Bega a suferit o corecţie cu 0-2 în Valea Domanului. Între cele două jocuri o altă „Locomotivă”, cea de Târgu Mureş, a fost învinsă clar de Teodorescu şi compania cu 4-0. În semifinale Metalul a avut cel mai mult de muncit, trecând la limită, cu 1-0, de puternica CCA Bucureşti, chiar campioana din sezonul trecut!

Marea finală avea să le aducă în faţa bănăţenilor cealaltă „departamentală” de forţă a Capitalei, mult hulita în vestul ţării Dinamo.


Alb-roşii aveau aparent şi toate avantajele, erau echipa de ligă superioară şi meciul se juca la Bucureşti. Pe teren însă presa vremii a remarcat dârzenia prin care cărăşenii s-au apărat, lăsând doar patru oameni în atac, un lucru rar pentru acea perioadă aparţinând la noi încă fotbalului romantic. Astfel, deşi dinamoviştii au avut o posesie superioară, defensiva „gazdelor” a fost dată peste cap de contraatacurile reşiţene. Marele Titus Ozon a avut o ocazie înainte ca vizitatorii să spargă lacătul în minutul 30. Ştefan Szeles (românizat Seleş) a marcat primul gol după o pasă pe culoar de la Urcan, finalizată cu şut pe lângă portarul Constantinescu. Peste doar zece minute acelaşi „Szeleş” l-a reuşit şi pe al doilea, dintr-o fază care ar fi fost astăzi intens distribuită pe reţelele de socializare: o lovitură liberă executată splendid de la 25 de metri.

Reuşita Reşiţei, care trecuse rând pe rând „la zero” de grupări din prima parte a „tabelei” A-ului, a fost elogiată în „Sportul”: „87… 88… 89… Tabela de marcaj continuă să arate 2-0 pentru echipa metalurgiştilor din Reşiţa! Ultimele secunde ale jocului se scurg în aplauzele miilor de spectatori, iar odată cu fluierul final al arbitrului aceste aplauze se transformă în adevărat urale: Metalul Reşiţa a câştigat Cupa RPR pe anul 1954! Ea reuşeşte astfel o performanţă unică în fotbalul românesc: este prima echipă de categoria B care cucereşte importantul trofeu”. Astfel arăta unul dintre fragmentele cronicii care a purtat semnăturile lui Radu Urziceanu şi Eftimie Ionescu. Ultima chipă de aur a Reşiţei arăta astfel: Zarits – Chirilă, Teodorescu, Potoceanu – Munteanu, Apro – Jojart II, Mioc, Urcan, Iovan (70, Vida), Szeles.

După Reşiţa doar alte două grupări din ligile inferioare au mai cucerit Cupa, ambele tot din postura de divizionare B. E vorba de Arieşul Turda (1961) şi Chimia Rm. Vâlcea (anul 1973), interesant e că oltenii au întâlnit în ultimul act Constructorul Galaţi, formaţie din C! CAM Timişoara a fost, în schimb, prima finalistă din afara elitei, într-un 2-3 cu Rapid, ca divizionară B în 1938. În timp ce, după 44 de ani doar cu echipe de primă ligă în ultimul act, în sezonul trecut şirul a fost întrerupt de Hermannstadt, pierzătoare în faţa Craiovei (0-2).

CSMR şi căutări continue

Din păcate după această performanţă, cu excepţia câtorva realizări la nivelul primului eşalon, Reşiţa nu a mai gustat din laurii naţionali. În 1958 clubul fanion al Caraşului a trecut printr-o nouă reorganizare, începea astfel „etapa CSMR” (Clubul Sportiv Muncitoresc din Reşiţa). Sub această formă „rosso-neri” au promovat în Divizia A în 1972, acolo unde avea să ajungă în primele şase, trei ani mai târziu. Peste un an denumirea mai suferă o transformare şi microbiştii din Valea Domanului susţineau acum FCMR-ul! A urmat un nou picaj în B, dar şi alte două perioade în elită, ultima dintre ele între 1997 şi 2000. Nume precum Vasile Sansiro Ciocoi, Ioska Szijj sau Leontin Doană, i-au cucerit pe suporterii „Milanului din Banat” chiar dacă cea mai bună poziţie din clasament s-a înregistrat imediat după ultima promovare, un loc 7 în 1998! Tot la Reşiţa s-a format şi unul dintre cele mai mari nume ale fotbalului românesc din ultimele trei decenii, fundaşul Cristian Chivu, care a fost căpitan la Ajax şi AS Roma, cucerind apoi Liga Campionilor cu Inter, în 2010. Tatăl său, Mircea Chivu, fost antrenor şi jucător, dă numele spectaculoasei arene din Valea Domanului, iar un bust al său a fost amplasat în incinta tribunei I.

După câteva experienţe nefaste cu noii patroni-finanţatori în căutare de mari lovituri, aşa cum a fost ultimul „experiment Metalul” (anul 2013). De fapt o echipă mutată care nu avea legătură cu firul istoric al UDR-ului. Fanii „rosso-neri”, chiar dacă mai puţini numeroşi faţă de zilele frumoase de la finele anilor ‘90, au susţinut-o în ultimii ani pe CSM Şcolar Reşiţa, care a promovat pe teren în Liga a III-a în 2016. Din acel moment fotbalul din Valea Domanului încearcă să revină măcar la nivelul eşalonului secund.

Caputăr din Anuarul Fotbalului Românesc

30.000 de spectatori au asistat pe Stadionul Republicii, din Bucureşti, la finala Cupei României din 1954 dintre Metalul şi Dinamo (2-0)

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.