p>

Un grav accident rutier s-a petrecut aseară pe Drumul Naţional 76 Deva – Brad. Un bărbat în vârstă de 63 de ani, din Brad, în timp ce conducea un autoturism din direcţia Brad spre Deva, când a ajuns la podul peste râul Fornădia, a efectuat o manevră de depăşire a două maşini, prin încălcarea marcajului liniei continue, conform adevarul.ro. Şoferul a intrat pe sensul opus de mers, unde a tamponat frontal un autobuz care circula regulamentar, după care a fost acroşat de autoturismul pe care îl depăşise anterior, condus de un tânăr de 18 ani.
Șoferul vinovat a ajuns în comă la spital, iar pasagera care se afla în același autoturism a fost de asemenea rănită grav. „În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea gravă a conducătorului auto care a produs evenimentul rutier şi a unei pasagere în vârstă de 52 de ani, din acelaşi autoturism”, a informat Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Hunedoara.
Sursa foto: Serviciul de Ambulanță Hunedoara