Dragostea costă. O tânără din România care a păcălit un cetățean italian...

Dragostea costă. O tânără din România care a păcălit un cetățean italian cu aproape 1 milion de euro, reținută de polițiști

0
DISTRIBUIȚI

Un italian de 73 de ani care s-a îndrăgostit iremediabil de o româncă de 30 de ani s-a ales cu inima frântă şi cu o pagubă de 780.000 de euro. După aproape 3 ani de relaţie, bărbatul şi-a dat seama că iubita lui nu a urmărit decât să-i fure averea, aşa că dat o în judecată, iar femeia a fost reţinută, ieri, pentru 24 de ore, a transmis Pro TV.

În timp ce în ţară s-a căsătorit cu un alt român, Simona îl asigura pe italianul de 73 de ani că vrea să-şi întemeieze o familie cu el. Sub pretextul că era bolnavă a reuşit să-l falimenteze pe Francesco Thiela, care avea o afacere cu vinuri în zona oraşului Milano.

După ce a cunoscut-o pe româncă, şi-a vândut casa şi maşinile pentru a o finanţa, ajungând să doarmă într-o cameră insalubră, fără toaletă.


În schimb, în România, iubita lui şi-a ridicat o vilă de toată frumuseţea. „Nici nu am mai văzut-o nici nu am mai auzit-o, a dispărut complet. Vreau ca justiţia să îi dea o condamnare exemplară acestei femei”, a spus Francesco Thiela Alberto, cetățeanul italian păcălit, pentru sursa citată.

Acum, la mai bine de o jumătate de an de când italianul a depus plângerea, procurorii au dispus reţinerea femeii pentru 24 de ore.

„În perioadă mai 2015 – septembrie 2017, folosindu-se de sentimentele de dragoste şi pasiune dezvoltate de cetăţeanul italian Francesco Thiela Alberto, cu complicitatea altor persoane, suspecte în cauză, în mod repetat, a indus în eroare pe cetăţeanul italian, parte civilă în cauză, deposedând pe acesta de suma totală de 780.000 de euro”, a transmis Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj.

În plus, femeia ar fi încercat să-l convingă pe iubitul italian să-i deschidă câte un salon de coafură în Dubai şi Bucureşti. Ea este acuzată acum de înşelăciune în formă continuată şi a fost plasată sub control judiciar pentru următoarele două luni.

Sursa foto: stirileprotv.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.