După ce timișoreanul Werner Wolff a dus Tarom pe profit pentru prima...

După ce timișoreanul Werner Wolff a dus Tarom pe profit pentru prima oară în 10 ani, Guvernul trimite Corpul de Control

0
DISTRIBUIȚI
Werner Wolff

Premierul Viorica Dăncilă a trimis, luni, Corpul de Control la Tarom pentru a verifica, printre altele, regulile care guvernează sistemul de administrare şi control, precum şi circumstanţele în care două aeronave Airbus A310 au fost înstrăinate în anul 2018.

„Din dispoziţia premierului Viorica Dăncilă, Corpul de control al prim-ministrului a declanşat astăzi (luni – n.r.) o acţiune de control la Compania Naţională de Transporturi Aeriene – Tarom S.A. Obiectivele acţiunii de control constau în verificarea respectării dispoziţiilor legale privind organizarea şi funcţionarea TAROM S.A., regulile care guvernează sistemul de administrare şi control, precum şi circumstanţele în care două aeronave Airbus A310 au fost înstrăinate în anul 2018”, se arată într-un comunicat de presă remis Mediafax.

Potrivit sursei citate, la finalul verificărilor, concluziile vor fi prezentate prim-ministrului Guvernului României şi, după caz, vor fi comunicare instituţiilor abilitate pentru dispunerea măsurilor legale ce se impun.

Tarom a anunţat în vara anului trecut vânzarea a două aeronave AIRBUS A310 către compania aeriană Armenia Airways Aircompany pentru care a obţinut 5,48 milioane de dolari SUA. Werner Wolff, directorul general al Tarom, a declarat că această tranzacţie reprezintă „o decizie strategică prin care atragem un profit semnificativ pentru compania noastră, provenit atât din vânzarea efectivă a aeronavelor, cât şi din eliminarea costurilor de conservare şi întreţinere a acestora”.

Potrivit Tarom, activele au fost scoase la vânzare în luna februarie a anului 2018, cele două aeronave fiind neoperabile şi aflându-se în stare de conservare din septembrie 2016.


Aeronavele Airbus A310 au fost achiziţionate de către Tarom în decembrie 1992 şi au funcţionat în regim comercial până la finalul anului 2016.

După faza de evaluare a ofertelor şi în urma negocierilor purtate, compania aeriană Armenia Arways Aircompany a oferit cel mai avantajos preţ, respectiv suma de 5.480.000 de dolari pentru cele două aeronave Airbus A310 şi componentele aferente. „Valorizarea acestor active reprezintă un pas strategic important pentru Tarom, cu atât mai mult cu cât unul dintre obiectivele noastre majore în perioada următoare îl constituie optimizarea costurilor logistice şi creşterea performanţei businessului Tarom. Această valorizare este oportună nu doar prin prisma ofertei obţinute – foarte avantajoasă pentru compania noastră -, ci şi prin eliminarea costurilor de conservare şi a costurilor aferente lucrărilor de întreţinere pentru cele două aeronave, care în doar jumătate de an ajung la peste 9 milioane de dolari”, a mai declarat la momentul anunţului Werner Wolff.

„Valoarea celor două aeronave a fost amortizată complet la momentul vânzării. Preţul stabilit de evaluator, respectiv 5.472.977,87 USD, a fost uşor depăşit de oferta Armenia Airways. Această ofertă este apoximativ dublă în raport cu primele oferte primite de TAROM pe parcursul anului 2017”, se mai arata în comunicatul Tarom.

Decizia de valorificare a aeronavelor Airbus A310 şi a componentelor aferente se justifică mai ales prin prisma faptului că pentru operaţionalizarea acestora, în vederea reluării zborurilor comerciale, Tarom ar fi ajuns să plătească o sumă aproximativă de 26,5 milioane dolari pentru următorii doi ani.

Werner Wolff, este născut în 1977, are dublă cetățenie româno-germană și a făcut armata în Germania, în anii ’90. Este absolvent de economie la Universitatea „Goethe” din Frankfurt am Main, lucrând apoi pentru gigantul BMW în Germania, înainte de a reveni în România, unde a condus cea mai puternică reprezentanță BMW din țară. De la instalarea sa la cârma Tarom, compania a ajuns pe profit pentru prima oară după 10 ani, a achiziționat noi aeronave, a deschis noi rute și a eficientizat cheltuielile cu personalul, cea mai mare economie fiind făcută prin semnarea unui nou contract de asistență medicală, care a extins serviciile pentru toți angajații aducând în același timp o economie de 3,4 milioane de euro față de cel anterior.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.