FITT are o nouă conducere. Cine sunt șefii pentru următorii doi ani

FITT are o nouă conducere. Cine sunt șefii pentru următorii doi ani

0
DISTRIBUIȚI

Una dintre cele mai importante organizaţii neguvernamentale din judeţ, Fundația Județeană pentru Tineret Timiș are o nouă conducere.


Organizaţia și-a ales noii membrii ce vor face parte din Consiliul de Conducere al fundaței pentru mandatul ianuarie 2019 – decembrie 2020. Decizia a fost luată în urma adunării generale. Astfel, noul preşedinte este Mihai Adrian Vilcea, vicepreşedinte Bogdan Crişan, iar sectretar general Cezara Georgiana Mălăncuş. De asemenea, a fost ales un nou consiliu de conducere, iar aici locurile au fost împărţite pe sexe, câte patru pentru reprezentanţi de sex masculin, respectiv patru pentru cei de sex feminin.

Fundația Județeană pentru Tineret Timiș (FITT) este o organizație-umbrelă pentru organizațiile non-guvernamentale de tineret din județul Timiș. Cu 30 de organizații membre și peste 28 de ani de activitate neîntreruptă, FITT este cel mai important ONG de tineret din vestul României și organizație care are în patrimoniu singurul Centru de Tineret din România ce deține Certificatul de Calitate din partea Consiliului Europei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.