Handbalul alb-violet – zbucium presărat cu momente de glorie. Cum a impus...

Handbalul alb-violet – zbucium presărat cu momente de glorie. Cum a impus Politehnica Timişoara respect în sportul pe semicerc

0
DISTRIBUIȚI
Marius Sadoveac, în echipa actuală

Handbalul e unul dintre sporturile cu rădăcini adânci în Banat. La fel ca în fotbal, numele de Politehnica a fost cel care a dăinuit indiferent de greutăţi. Mai mult, echipa cu ADN studenţesc a cunoscut de-a lungul istoriei trei momente de vârf. Primul s-a concretizat prin cucerirea titlului naţional la handbal în 11 în 1956, urmat mai târziu de reuşitele „în 7”: trofeul Cupei României (1986), precum şi momentul 1991 – primul campionat cucerit de o echipă din afara Capitalei.

În Timişoara, dar şi în localităţile din jurul oraşului se practica încă din anii ’20 „hazena” (denumire cehă a handbalului în 7), preferat în mod special de către femei. În anul 1947 începe povestea Politehnicii prin handbalul în 11, mai popular printre băieţi la acea vreme. Legenda spune că totul a început de la o telegramă adresată de Mihai Popa, student în anul V la Facultatea de Mecanică, profesorului de sport de la Mediaş, Gheorghe Gunesch, totodată jucător la echipa din localitate. „Tov. Gunesch Gheorghe. Mediaş / Clubul Politehnica Timişoara de acord cu înfiinţarea unei echipe de handbal. Stop. Vino imediat. Stop. Adu o minge de handbal. Stop. Mihai Pop”, a fost mesajul transmis şi care s-a bucurat de ecou conform cărţii „60 de ani alb-violeţi – povestea continuă”, scrisă de Marius Breazu, Viorel Jurcuţ şi Constantin Jude. Câteva zile mai târziu 200 de studenţi erau curioşi de sportul cu minge mică şi a avut loc un prim meci demonstrativ cu Liceul Piarist (scor 14-0). Interesant e că din prima echipă au făcut parte şi practicanţi ai altor sporturi, precum fotbaliştii A. Rădulescu, A. Baciu sau poloistul A. Stănescu. Curând formaţia studenţească a început să joace tot mai multe partide în judeţ, dar a cunoscut şi un prim moment greu al existenţei, una piperată cu suişuri şi coborâşuri, chiar în acea iarnă dintre 1947 şi 1948.

Campioni la handbal în 11

Poli a luat parte la prima competiţie oficială în 1948, în Cupa României, unde a consemnat o victorie în faţa Lugojului (7-3). Timişorenii au susţinut apoi în primăvara acelui an un baraj pentru accederea în A, câştigat în faţa ploieştenilor de la societatea petrolieră Româno-Americană. Un sezon benefic pentru sportul studenţesc local, care promovase în elită şi prin echipa de fotbal. De altfel, între cele două entităţi sportive a fost o legătură strânsă de-a lungul anilor. Drept dovadă că handbaliştii organizaseră în ‘48 un amical cu fotbaliştii de la ITA pentru a strânge bani pentru echipa de fotbal. La prima participare în Divizia I CSU Timişoara, denumire temporară a echipei, avea să încheie „seria ardeleană” pe locul 2. În 1950 a urmat un loc 3 şi întărirea echipei, dar şi primele abuzuri care avantajau echipele „departamentale”. Aşa cum a fost anunţul Federaţiei de a suspenda mai mulţi jucători polişti, printre care Vasile Sidea şi Gheorghe Gunesch, cu scopul de a-i determina pe aceştia să plece la CCA Bucureşti. Lucru care s-a şi întâmplat în cazul celor doi, care au cerut însă ca interdicţiile să le fie ridicate colegilor. Următoarele două ediţii au fost încheiate de echipa fanion a Capitalei Banatului pe locul 5 din 12 formaţii. Interesant e că între 1952 şi 1954 în elită mai erau alte două timişene, dovadă a tradiţiei handbalului vestic: Flamura Roşie Jimbolia şi Recolta Variaş (combinată cu Periam). Iar în 1954 şi 1955 „Ştiinţa” (numele consacrat al lui Poli în următorii ani) a încheiat sub Metalul Timişoara în clasament. Locul 9 din ultimul sezon nu avea să anunţe nicidecum sezonul de vis 1956. Antrenor-jucător era Constantin Lache, care îşi chemase colegii-elevi mai repede la pregătire şi încerca să găsească mereu metode de îmbunătăţire a performanţelor. Campionatul nu începuse foarte promiţător. Dar Ştiinţa a revenit spectaculos în primul derby cu CCA, deţinătoarea titlului, scor 4-4 după ce bucureştenii au condus cu 4-1. În retur s-a înregistrat tot o remiză iar întâiul campionat câştigat de „Poli” s-a decis în ultima rundă după un meci la Progresul Arad, care era deja retrogradată. Înaintea ultimei runde CCA era la egalitate cu timişorenii dar avea golaveraj inferior. Meciul s-a disputat cu câteva zile întârziere, amânare pricinuită de Mişcările Studenţeşti din Timişoara. Ştiinţa s-a confruntat şi cu „interesul mişcării handbalistice bucureştene. Arădenii, oricum retrogradaţi din Divizia A, au fost stimulaţi cel puţin moral din partea CCA-ului”, se arată în cartea „60 ani alb-violeţi”. Până la urmă gruparea de pe Bega s-a impus clar, cu 17-3, şi a cucerit primul şi singurul ei titlu la handbal în 11. Din acea echipă de aur a handbalului polist au făcut parte printre alţii şi Constantin Jude (cel care dă în prezent numele celei mai importante săli din oraş), Ioan Moser, Ioan Vlad şi bineînţeles Constantin Lache. Ei erau oamenii care strângeau mii de timişoreni la jocurile de pe terenul din incinta Facultăţii de Mecanică.

captură „60 de ani alb-violeţi”

Lache a fost îndepărtat în mod dubios de la echipă doi ani mai târziu, fiind suspendat pe motiv de… „origini nesănătoase”. Iar Poli nu a mai cunoscut succesul în acest sport decât mulţi ani mai târziu, după trecerea la handbalul în 7, care a câştigat decisiv terenul ca variantă preferată a acestui frumos sport. Poli a parcurs în paralel un sezon şi jumătate în ambele discipline. Dar s-a renunţat la cea practicată în 11 oameni după turul următor retrogradării în B, abandon însă într-un moment în care Ştiinţa ocupa locul 1 (1959).


Oficial, în Timişoara handbalul în 7 era practicat în mod organizat din anul 1951 şi avea de asemenea succes în mai multe localităţi din Banat. În 1956 viitorii campioni în 11 disputase tot cu CCA finala Cupei (de Iarnă), pierdută cu 17-18. Primul campionat naţional de handbal în 7 (1959) a fost încheiat de Ştiinţa Timişoara în „bronz” după o finală mică în care a trecut de concitadina Tehnometal. În 1961, an în care România a devenit campioană mondială, bănăţenii au fost pe treapta a 2-a după un turneu final încheiat în forţă pe teren propriu. Din acea echipă a Ştiinţei făcea parte şi Hansi Schmidt, ales cel mai bun handbalist german al tuturor timpurilor. Poli s-a mai întâlnit cu podiumul în următoarele două decenii doar în 1967 (locul 3) şi 1979 (locul 2 – primul campionat jucat numai în săli), deşi în echipă îşi făcuse apariţia legendarul Roland Gunesch.

Singura Cupă şi primăvara europeană

Următoarea perioadă de glorie a handbalului alb-violet a fost între anii 1984 și 1988. Cu forțe proaspete tânăra Poli încheia ediția 1984-85 din nou pe ultima treaptă a podiumului. Prima participare în cupele europene nu a fost una foarte fericită, cehoslovacii de la Tatran Presov eliminându-i pe bănăţenii mai puţin experimentaţi la acest nivel, dar participanţi direct în turul secund. 1986 avea să fie însă anul medaliei de aur din Cupa României, precum și al unui nou bronz în campionat. În semifinale alb-violeţii şi-au luat revanşa în faţa rivalei Minaur Baia Mare pentru ultimul act pierdut în urmă cu trei ani (scor 23-22), apoi a urmat marea finală cu Dinamo, programată la Craiova. Poli s-a impus mai clar în acest joc, cu 23-20! Printre artizanii acelei echipe care a participat şi în Cupa IHF au fost Buligan, Folker, Gunesch, V. Caba, H. Gal şi, bineînţeles, antrenorul C. Jude. Tot o medalie, dar de argint, a luat Poli şi în campionatul 1986-87. Unul în care bănăţenii au bifat o altă competiţie continentală, Cupa Cupelor, unde au fost eliminaţi de Leipzig în turul secund. În ediţia următoare timişorenii nu au strălucit în prima ligă, dar au atins din nou finala Cupei, pierdută de această dată cu Dinamo, după un joc dur (şi nesancţionat) al bucureştenilor în prima manşă.

În ediţia 1988-89 „studenţii” au avut un parcurs remarcabil în Cupa IHF. Gal şi compania au trecut de MAS Nea Helvetia Atena şi Ottmar St. Gallen. În sferturile competiţiei s-au confruntat cu Tu RU Dusseldorf, care s-au impus cu 22-12 în tur. La Timişoara Poli a obţinut un succes de palmares (20-18). Vest-germanii aveau să câştige acea ediţie.

captură „60 de ani alb-violeţi”

Au întrerupt supremaţia Bucureştiului

Primul sezon desfăşurat complet în afara comunismului a fost unul memorabil. Acesta a fost câştigat în premieră de o echipă din afara Capitalei. Iar reprezentanta Timişoarei, de unde pornise flacăra Revoluţiei, nu putea fi decât clubul-simbol pentru această situaţie. Politehnica preluată de antrenorul Otto Heel în vara lui 1990, în teren cu Alexandru Dedu, actualul preşedinte al FRH, Horaţiu Gal şi Vlad Caba, acum antrenori în Liga Zimbrilor, a scris astfel din nou istorie.

Din păcate, bucuria titlului s-a risipit rapid. În toamnă echipa a jucat în premieră în Cupa Campionilor, unde a fost învinsă în turul 2 de puternica USAM Nîmes (Franţa), iar în campionat s-a înregistrat un modest loc 6. În sânul clubului s-a iscat însă un conflict iar nu mai puţin de 14 jucători au părăsit echipa, trecând în B la Timişul Lugoj, cu care au promovat. Mai mult, o decizie a Ministerului Învăţământului şi Ştiinţei a dus la dispariţia secţiei de handbal a Politehnicii timp de trei ani. Numele de Poli a reapărut apoi chiar prin mutarea echipei din Lugoj, retrogradată între timp din A. Iar Timişoara a avut în 1997 din nou echipă în elită, care a picat şi promovat încă o dată. Următoarele două decenii „moderne” au fost aproape un rezumat al istoriei pline de zbateri a echipei. Cele mai importante rezultate după titlu au fost bronzul naţional cucerit în condiţii vitrege în 2016, urmat de finala Cupei, pierdută în primăvara anului trecut în deplasare cu Dobrogea Sud Constanţa.

În ceea ce priveşte cupele europene, Poli a prins din nou primăvara în 2008, când a atins sferturile Cupei Challenge, fază în care nu a putut trece de puternica Benfica Lisabona. Apoi, opt ani mai târziu Cristian Fenici şi compania au ratat de puţin accederea în grupele Cupei EHF după un eşec surprinzător cu slovenii de la Ribnica. În prezent echipa pregătită de muntenegreanul Pero Milosevic luptă pentru a reveni în fruntea handbalului românesc, având un culoar bun în Cupa României, unde e calificată la turneul Final Four.

Poli-Izometal, HCM Politehnica, CH CSU Politehnica şi, mai nou, SCM Politehnica prin clubul format de autorităţile locale, sunt denumirile purtate de clubul alb-violet în ultimii ani

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.