JazzyBIT sărbătorește șapte ani de existență cu un recital aniversar transmis pe...

JazzyBIT sărbătorește șapte ani de existență cu un recital aniversar transmis pe Internet

0
DISTRIBUIȚI
Jazzybit sărbătorește șapte ani de existență cu un concert aniversar

Formaţia timişoreană JazzyBIT va susţine un concert aniversar care marchează șapte ani de existenţă a trupei, sâmbătă, 2 februarie, la Atelier 22TM, care va fi transmis, integral, prin livestreaming.

„În 2 februarie 2012 am avut primul nostru concert.


Era o iarnă friguroasă cu multă zăpadă, și noi cântam «Winter Town» pentru prima oară“, își amintesc membrii formației.

JazzyBIT este un trio format din Teodor Pop (pian, claviaturi), Mihai Moldoveanu (bas) și Szabó Csongor-Zsolt (tobe), ce oferă o combinație energică de jazz și rock, presărată pe alocuri cu blues, latin și funk. Grupul își descrie stilul ca fiind „loud jazz”. Sună ca și cum Hiromi ar cânta cu Snarky Puppy, dar în trio. All About Jazz compară JazzyBIT cu Esbjörn Svensson Trio: „JazzyBIT amintește de Esbjörn Svensson Trio, dar adaugă o atitudine rock armoniilor vibrante presărate cu melodii vioaie. De asemenea, se evidențiază prin ritmurile funky, strânsa legătură artistică între cei trei, dar și aranjamentele muzicale remarcabile”. În 2014 trupa lansează albumul de debut „Touch the Sky“, urmat de albumul „Horizon” în 2016.

După ce câștigă premiul pentru debut pe 2013 al Fundației Muzza din București, JazzyBIT ajunge în finala competiției European Jazz Award din cadrul festivalului Tuscia in Jazz în 2014, câștigă trofeul Timișoara Jazz Award pentru grupul anului în 2016, iar în 2017 toți membrii grupului primesc trofeul Banat Jazz Award pentru muzicienii anului, ultimele două fiind acordate de către Fundația Culturală Jazz Banat.

Evenimentul The Session Room #10 ce cuprinde concertul aniversar JazzyBIT va avea loc sâmbătă 2 februarie, de la ora 17.22.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.