Lecții pentru scenariști, la Timișoara. Cum vă puteți înscrie gratuit

Lecții pentru scenariști, la Timișoara. Cum vă puteți înscrie gratuit

0
DISTRIBUIȚI

În prima săptămână a lunii februarie, timişoreanul Lucian Ionică, conferenţiar universitar, scriitor şi realizator de film, propune adolescenţilor cu vârste cuprinse între 16 şi 18 ani un atelier de scenarii de filme foarte scurte, în cadrul căruia aceştia pot învăţa cum se concepe un scenariu de scurtmetraj, de la structurarea poveştii până la conturarea personajului.


Atelierul, care este gratuit, se va desfăşura în parteneriat cu Institutul Francez, din 4 până în 8 februarie, între orele 14.00 şi 16.00.

Realizator a peste 40 de filme documentare şi reportaje de televiziune, Lucian Ionică va desfăşura acest atelier interactiv pornind de la creaţii premiate la festivalul internaţional „Très Court”, dar şi de la alte filme de acest gen, sau chiar de la povestiri de mici dimensiuni.

Activitatea atelierului se va concentra asupra scrierii scenariului, filmele putând fi realizate de participanţi după terminarea cursului. Cum Institutul Francez organizează în fiecare an un concurs de filme foarte scurte pentru selecţia românească a festivalului internaţional „Très Court”, participarea la atelier poate fi un prim pas spre înscrierea în această competiţie. Cei care doresc, pot prezenta în cadrul cursului filme realizate anterior.

Cei interesaţi se pot înscrie până în data de 30 ianuarie la Institutul Francez sau la adresa contact.timisoara@institutfrancais.ro. Se acceptă un număr de cel mult zece participanţi, iar înscrierea este gratuită.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.