Operaţii de mii de euro, realizate gratuit la Timişoara

Operaţii de mii de euro, realizate gratuit la Timişoara

2
DISTRIBUIȚI

Bănăţenii pot beneficia de consultaţii şi operaţii la ochi cu ajutorul laserului, în cadrul unui proiect medical transfrontalier finanţat din bani europeni. Suma totală alocată este de un milion de euro, vizate fiind persoanele care au probleme legate de  corectarea chirurgicală a viciilor de refracție.

O echipă formată din specialişti de la Universitatea de Medicină şi Farmacie Timişoara şi de la Clinica de Oftalmologie a Spitalului Municipal Timişoara beneficiază acum de un tomograf ocular, laser cu femtosecunde și laser excimer. Acestea sunt deja disponibile în cadrul clinicii amintite. În urma acestui proiect, populației din regiune i se oferă servicii gratuite de diagnosticare a viciilor de refracție și de corectare chirurgicală a acestora. Investițiile în echipamente, în valoare de aproximativ un milion de euro, au fost realizate de către Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara cu finanțare nerambursabilă obținută prin Programul de Cooperare Trans-frontalieră România – Serbia.

„Persoanele suferind de miopie, hipermetropie sau astigmatism pot astfel scăpa definitiv de necesitatea purtării de ochelari sau lentile de contact printr-o intervenție chirurgicală laser nedureroasă, care durează câteva minute.


În alte regiuni ale lumii în care tehnologia Femto-Lasik este disponibilă, intervențiile chirurgicale sunt realizate pentru tarife consistente, între 1.100 și 4.200 de euro, în funcție de regiune. În Timișoara, la Clinica de Oftalmologie a Spitalului Clinic Municipal de Urgență Timișoara, populația poate beneficia de aceste servicii gratuit. Cu ajutorul tomografului, echipa medicală cartografiază globul ocular și stabilește planul de intervenție cu precizie de nivelul micronilor. Intervenția chirurgicală se realizează exclusiv cu ajutorul tehnologiei laser, fiind extrem de sigură, nedureroasă și rapidă. În aproximativ 20 de secunde laserul realizează mici corecții la nivel de cornee, respectând cu strictețe planul de intervenție. Nu este necesară internarea”, a declarat Mihnea Munteanu, șeful secției de Oftalmologie, Timișoara.

Refracția luminii constituie un fenomen esențial pentru vederea umană. Fasciculele de lumină reflectate de obiectele din mediul înconjurător pătrund în globul ocular și sunt focalizate pe retină, unde sunt convertite în impulsuri bioelectrice. Prin intermediul nervului optic, impulsurile bioelectrice sunt transmise la creier, care le interpretează și proiectează în această bază imaginea obiectelor. Viciile de refracție (miopia, hipermetropia, astigmatismul) constituie cea mai frecventă cauză a problemelor de vedere – erori de focalizare a fasciculelor de lumină. Soluția clasică aplicată pentru asigurarea focalizării fasciculelor de lumină pe cornee este purtarea de ochelari sau lentile de contact. Chirurgia refractivă permite însă corectarea permanentă a viciilor de refracție prin mici modificări aduse la nivelul corneei.

2 COMENTARII

  1. De ce doar banatenii pot beneficia de consultatii si operatii? Sa inteleg ca daca vine un bolnav din Iasi sau Constanta sau orice alt oras nu va beneficia de acestea???

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.