Primarul Robu: „Inclusiv în Miami am văzut drumuri mai proaste decât cele...

Primarul Robu: „Inclusiv în Miami am văzut drumuri mai proaste decât cele pe care le avem noi”. Ce spune despre gropile apărute

0
DISTRIBUIȚI

Nicolae Robu a anunțat, astăzi, în cadrul conferinței de presă de la Primăria Timișoara, că de la sfârșitul acestei săptămâni se va începe repararea gropilor apărute în această iarnă pe străzile orașului, cu mixtură asfaltică la cald. Edilul susține că sunt mai puține gropi față de alți ani și are o explicație pentru asta.

„Temperaturile anunțate sunt potrivite pentru astfel de lucrări și, prin urmare, se va începe remedierea stricăciunilor apărute pe parcursul iernii, stricăciuni de care avem parte an de an, din păcate. E adevărat că în ultima vreme, după ce noi am procedat la așternerea de covor asfaltic și nu la simple plombări, nu mai sunt chiar așa de multe gropi ca altădată, când plombele nu țineau, dar încă sunt zone unde avem necazuri din cauza acestor gropi apărute în urma alternanței îngheț-dezgheț, în urma varianțiilor mari de temperatură care au fost pe parcursul iernii. Ba ai 10 grade, ba ai ninsori abundente”, a explicat Nicolae Robu.

Întrebat dacă au fost inventariate gropile apărute pe străzile Timișoarei, primarul Robu a precizat că nu știe câte gropi ar fi, însă crede că reprezentanții Societății de Drumui Municipale au realizat un inventar.


De asemenea, Nicolae Robu a povestit că în concediul din Miami, petrecut în timpul sărbătorilor de iarnă, a descoperit că orașul ar avea unele străzi mai „proaste” decât cele pe care le avem noi.

„Eu am mai fost și prin alte orașe în această perioadă. Nu ne încălzește cu nimic ce e la alții, evident. Dar, din păcate, nu știu ce se întâmplă, în România, în general, nu doar în Timișoara, practic în toate orașele în care am fost văd fenomenul acesta, că asfaltul nu rezistă peste iarnă. Repet, noi nu avem probleme mari și nu avem probleme mari după ce am cam eliminat intervențiile din plombă și le-am înlocuit cu intervenții constând în așternerea de covor asfaltic. Sigur că la treceri, când încă nu am ieșit din iarnă, nu poți să dai drumul la lucrări de anvergură, acum se intervine remediativ, de forță majoră și se fac plombe, dar acolo se va intervini până la urmă cu covor asfaltic. Dar asta ziceam, nu știu de ce în România, probabil că asfaltul nu are ingredientele care se folosesc, aditivii care se folosesc în țările unde este de obicei frig. Acolo rezistă asfaltul sau poate că aceste variații sunt problematice. Nu vreau să vă spun că am făcut și poze la un moment dat și le-am comentat. Inclusiv în Miami, cât e de celebru orașul, am văzut drumuri mai proaste decât cele pe care le avem noi, pe anumite străzi. Și acolo e o zonă unde nu sunt acele variații de temperatură. Deci, nu trebuie să ducem aceste lucruri relative care apar și pe care le înlăturăm la nivel de a fi considerate reprezentative pentru oraș. Cu totul altceva este reprezentativ pentru orașul nostru. Sigur, cum nimic nu-i perfect pe lumea asta, atunci nici orașul Timișoara nu este unul perfect și nici ce face Primăria Timișoara, chiar domnul primar nu e perfect, că uneori ne mai scapă și nouă anumite lucruri”, a detaliat Nicolae Robu.

Foto: Arhivă

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.