Scandal între CNAIR şi Pro Infrastructură din cauza kilometrilor de autostradă care...

Scandal între CNAIR şi Pro Infrastructură din cauza kilometrilor de autostradă care se inaugurează în 2019

0
DISTRIBUIȚI

Planurile oficialilor CNAIR nu se potrivesc nici în 2019 cu cele ale celei mai importante organizaţii de monitorizare a construcţiilor din domeniul infrastructurii din România, Asociaţia Pro Infrastructură. Dacă la nivel oficial se vorbeşte despre 118 kilometri care ar fi deschişi circulaţiei în acest an, ONG amintit spune că nu se poate vorbi decât de cei 44 de kilometri aferenţi celor două loturi din Lugoj – Deva, aflate extrem de aproape de inaugurare, eventual încă vreo zece kilometri pe A3. Desigur, conflictul de idei s-a lăsat cu cuvinte grele, de genul „promisiuni pentru naivi, dezinformări grosolane și minciuni gogonate”.

„În continuare autoritățile afișează disprețul și sfidarea din anii trecuți, promițând cai verzi pe pereți. Avem și o nouă abordare de tipul «nu noi dăm termenele, constructorii spun că finalizează în 2019». De parcă oficialii CNAIR sunt niște mielușei inocenți care nu înțeleg ce li se întâmplă. Realitatea este cruntă. În 2019 pot fi inaugurați cu siguranță doar 43,28 km, adică loturile 3 (mai-iunie) și 4 (august-septembrie) ale Autostrăzii A1 Lugoj-Deva (între Holdea și Șoimuș).


În acest moment, este fezabil, dar dificil, ca la finalul lui 2019 să circulăm pe încă aproximativ 8 km din Autostrada A10 între Sebeș și nodul Alba Iulia Sud, pe bretele scurte de acces de la Lancrăm. Restul tronsonului (până la Alba Iulia Nord) nu poate fi gata în 2019, realist vorbind. Iar sectorul de 17,9 km din Autostrada Transilvania (A3) dintre Iernut și Chețani are doar șanse teoretice să fie deschis până la sfârșitul lui 2019 din cauza problemelor financiare ale constructorului (Astaldi) și birocrației nerezolvate. Așadar, scenariul realist ne indică 43,28 km noi de autostradă în acest an, iar cel foarte optimist 69,18 km. Restul sunt doar promisiuni pentru naivi, dezinformări grosolane și minciuni gogonate”, conform de la Pro Infrastructură.

Ca urmare a apariţiei acestor informaţii, reacţia CNAIR a venit în cadrul unui dialog avut de purtătorul de cuvânt al CNAIR, Alin Şerbănescu, l-a avut la Digi 24, cu reprezentantul Asociaţiei Pro Infrastructură, directorului executiv Ionuț Ciurea. Şerbănescu a acuzat asociaţia că dezinformează publicul şi că ar trebui să prezinte dovezi clare ale afirmaţiilor aduse. „Dacă constructorii vor lucra, vom avea cei 118 kilometri. Dacă nu vor lucra, chiar dacă îi vom penaliza, tot nu îi vom avea. Dacă sunt 118 kilometri în lucru, dacă constructorii la începutul anului spun că îi vor finaliza până la începutul anului, ce denotă asta? Că cineva nu își face treaba, nu? Dacă mă apuc să reziliez contracte numai pentru că așa mă presează pe mine nu știu cine, să știți că ajungem să pierdem după aia încă 4-5 ani până scoatem contractul la licitație. Dacă mă apuc să penalizez constructorul foarte mult, ajunge în incapacitate financiară și atunci nu mai poate continua lucrările. Deci noi, ca și companie, trebuie să fim ăia care găsesc calea de mijloc”, a declarat, nervos, Şerbănescu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.