Se schimbă vremea în weekend. Anunțul de ultimă oră al meteorologilor

Se schimbă vremea în weekend. Anunțul de ultimă oră al meteorologilor

0
DISTRIBUIȚI

Meteorologii anunţă, pentru sâmbătă şi duminică, vreme schimbătoare, cu temperaturi în scădere şi precipitaţii mixte. În staţiunile de la munte se va aşeza un nou strat de zăpadă, în timp ce în restul teritoriului sunt aşteptate ploi şi lapoviţă.

Temperaturile scăzute se vor resimţi în special în Moldova şi Transilvania, cu minime care pot coborî sub pragul de -10 grade Celsius.


În restul teritoriului, temperaturile vor cunoaşte o scădere uşoară care se încadrează în normalul perioadei, anunţă meteorologii.

„În acest weekend, valorile termice vor marca o scădere ce se va resimţi în mod deosebit în Nord-Estul teritoriului, în zona Moldovei. Mai exact, acolo maximele vor deveni în general negative în condiţiile în care zilele acestea s-au înregistrat temperaturi chiar mai ridicate decât în mod normal pentru această perioadă, cu valori de 7-8 grade. Temperaturile vor fi destul de scăzute în zona Moldovei, în sudul Transilvaniei cu maxime negative, dar şi minimele vor fi destul de scăzute în zonele respective – vor atinge valori de -9, izolat chiar -10 grade Celsius. În restul teritoriului, chiar dacă valorile termice vor fi şi acolo în scădere faţă de zilele acestea, temperaturile vor fi totuşi pozitive, temperaturile maxime, cu valori de 2, 3 grade în regiunile intracarpatice”, a declarat pentru MEDIAFAX, Alina Şerban, meteorolog de serviciu în cadrul Admistraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM).

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.