Statistică alarmantă: 40% din mașinile pompierilor din Timiș, mai vechi de 25...

Statistică alarmantă: 40% din mașinile pompierilor din Timiș, mai vechi de 25 de ani. Ce spune Raed Arafat

0
DISTRIBUIȚI

raed arafat

Statistică îngrijorătoare făcută publică de Lucian Mihoc, șeful Inspectoratului pentru Situații de Urgență Timiș. La nivelul județului, 40% din autospecialele cu care intervin pompierii au o vechime mai mare de 25 de ani.

„În anul 2018 ISU Timiș a avut o creștere a numărului de intervenții cu 19%, în condițiile în care deficitul de personal este undeva la 15%. Pentru anul 2019 vom avea investiții, este nevoie de a avea aceste echipamente, utilaje. Aici m-aș referi în mod special la autospeciale cu apă și spumă, e un segment puțin vulnerabil, în condițiile în care avem 40% din parcul auto cu autospeciale care au o vechime mai mare de 25 de ani. Pentru anul 2019 ISU Timiș este implicat în trei proiecte pe fonduri europene, cu o valoare totală de 3,2 milioane de euro. În județul Timiș vor veni cinci autospeciale”, a explicat Lucian Mihoc.

La prezentarea bilanțului pe anul 2018 al ISU Timiș a participat, astăzi, la Timișoara, și Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, care le-a dec larat jurnaliștilor că, la nivel național, 41% din mașinile de intervenție ale pompierilor ar avea o vechime de peste 30 de ani.

Raed Arafat a mai precizat că în perioada 2015 – 2021, suma totală alocată sectorului de urgențe va ajunge la aproape 900 de milioane de euro.

„Există acțiuni pe care le vor face autoritățile locale și județene mai ales pe partea de infrastructură și există acțiuni de achiziții care vor continua. Au început deja și anul trecut s-au primit deja dotări la nivelul județului. Vorbim aici de ISU, inclusiv SMURD și Serviciul de Ambulanță. Unitatea de primiri urgențe a primit pe linia unui proiect al Băncii Mondiale prin Ministerul Sănătății, dar anul acesta este un an în care continuăm dotările, deci există foarte multe dotări care urmează să vină și pentru Serviciul de Ambulanță și SMURD, dar și dotări specifice pentru ISU, pentru intervenții la diferite categorii de situații de urgență, cum este partea cu asigurarea energiei electrice în situații cum a fost cea de la sfârșitul anului trecut, când s-au mobilizat mai multe generatoare electrice, partea de tabere de sinistrați, partea de intervenții la incendiile de pădure și multe alte dotări care urmează să fie primite. Total sume alocate sectorului de urgențe prin diferite programe, suma atinge aproape 900 de milioane de euro, dacă luăm 2015 – 2020 – 2021. Este o sumă imensă, care într-adevăr ne va permite să aducem lucrurile la zi”, a declarat șefului Departamentului pentru Situații de Urgență.

De asemenea, Raed Arafat a afirmat că, la nivel național, 41% dintre mașinile de pompieri sunt mai vechi de 30 de ani, urmând ca acestea să fie înlocuite în următoarea perioadă.

„Ați auzit ce înseamnă că ai mașini de pompieri cu peste 30 de ani în proporție de 41% mașini de răspuns la incendii. Avem nevoie foarte mare de elicoptere medii, grele, pentru partea de intervenții pe situații de urgență, care să intre la Inspectoratul General de Aviație și avem foarte multă nevoie de dotări care să înlocuiască dotările vechi pe partea medicală, dar nu numai, pe partea de situații de urgență în general. Noi sperăm că cele 500 de mașini de pompieri care sunt în vizorul nostru când terminăm licitația și pentru care există bani în programul respectiv, că cele care sunt peste 30 de ani să nu mai fie acolo.


Adică să ajungă să fie oprite și să fie înlocuite. Vom scădea costurile și vom asigura o intervenție mult mai sigură și mult mai rapidă, pompierii nu vor mai trebui să trimită două, trei mașini ca să fie siguri că una ajunge, atunci putem să creștem numărul punctelor de lucru. Acest lucru clar va duce în final la înlocuirea mașinilor care trebuiau casate de foarte mult timp”, a explicat Raed Arafat.

Totodată, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență a declarat că se dorește ca timpii de reacție să ajungă la șase, cel mult șapte minute în mediul urban.

„În mod normal, pentru codul roșu, pentru partea de incendii, mai ales în zonele urbane, cum vorbim de Timiș, trebuie deja să țintim pentru următorii ani timpul de șase, maximum șapte minute de la apelul telefonic, din  momentul în care intră apelul telefonic. Noi acum suntem încadrați în timpul care este prevăzut în lege în marea parte a urgențelor în zonele urbane, mai puțin un pic în zonele rurale, adică vorbim de cele 15 minute pentru urgențele de cod roșu, dar asta a fost o țintă a anilor 2007, când s-a scris legea. Acum trebuie să începem să ne gândim la noile ținte, așa cum se gândesc și celelalte țări, la noile ținte de timp de reacție pe urgențele de cod roșu pe cazurile grave, pe incendii, unde timpii de reacție trebuie să fie mult mai scurți. Eu cred că cu dotările pe care le facem și cu tot ce se întâmplă acum, în cursul anilor 2020 – 2025 am putea atinge un moment în care să spunem că în zonele urbane deja reducem la șase, șapte minute timpii de reacție indiferent unde suntem. La zonele rurale, normal acest timp încă va trebui să lucrăm pe el, cu câte puncte mai trebuie să facem și nu numai pe partea medicală, ci și pe partea de incendii, astfel încât timpul de reacție să fie cât mai aproape și de zonele urbane sau nu pot să spun să fie egal 100% în primă fază, dar să fie cât mai aproape”, a detaliat Raed Arafat.

Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență a precizat că o altă problemă majoră este personalul, în condițiile în care urmează să se pensioneze un număr mare de angajați.

„Personalul este una dintre problemele majore și nu e nimic de ascuns și nu doar pe un singur segment. Vorbim aici de pompieri, de partea de ambulanță, partea unităților de primiri urgențe. În urma unor analize, noi am văzut că o parte din personal urmează să se pensioneze chiar în număr mare în următorii ani, pentru că au fost angajați la o anumită vârstă când s-au profesionalizat pompierii, de exemplu, și acum ne așteptăm ca din ce în ce mai mulți să ajungă la vârsta de pensie și să se pensioneze. Asta înseamnă că sunt două modalități de lucru aici: una este creșterea numărului absolvenților școlii de subofițeri, lucru care s-a făcut. De la 125 am ajuns deja pe an să scoatem peste 350, 400, chiar într-un an recent am scos 600 de oameni, adaptând programul de pregătire și reducând programul la unul similar cu ce se face în alte țări. Probabil că va fi nevoie încă și de angajare din sursa externă, poate și de militari voluntari, cum face Armata, și de acolo să ajungă să intre cât este nevoie la școala de subofițeri. Pe partea serviciilor medicale de urgență, acolo problema e un pic altfel. La serviciile de ambulanță avem o hotărâre de Guvern care trebuie să modifice numărul personalului maxim astfel încât să putem suplimenta personalul treptat. Nimeni nu zice că trebuie să fie suplimentat totul într-un an, dar cred că în următorii trei, patru ani trebuie să ne gândim la intrarea unui număr semnificativ de personal, să completeze personalul serviciilor de ambulanță. La fel la unitățile de primiri urgențe. Iar aici, în afară de alocarea financiară și a posturilor, cred că este foarte important și simplificarea modului de angajare, pentru că în toate sectoarele noastre angajările durează luni de zile și pleacă cineva, iar ca să-l înlocuiești durează patru, cinci, șase luni până îl înlocuiești. Asta de multe ori produce probleme și dereglări în funcționarea unui serviciu sau a unui sistem”, a explicat Raed Arafat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.