Suspiciuni de pestă porcină la încă o gospodărie din vestul țării. 55...

Suspiciuni de pestă porcină la încă o gospodărie din vestul țării. 55 de porci, sacrificați

0
DISTRIBUIȚI

Există șanse mari ca pesta porcină africană să fi ajuns și în vestul țării. Ieri, reprezentanții Direcției Sanitar-Veterinare Timiș au anunțat că există o suspiciune de pestă porcină într-o gospodărie din localitatea Belinț, iar astăzi, o astfel de suspiciune a fost identificată și în orașul Arad.

Potrivit unui comunicat transmis de Prefectura Arad, astăzi, la sediul instituției a avut loc o ședință a Centrului local pentru combaterea bolilor, cu scopul analizării suspiciunii de pestă porcină africană identificată într-o gospodărie aflată pe str.


Păpădiei.

În timpul ședinței, au fost stabilite o serie de măsuri. Și anume, „sacrificarea celor 55 de porci identificaţi în gospodăria respectivă, prelevarea de probe şi incinerarea cadavrelor, dezinfecţia gospodăriei şi a maşinii cu care s-a efectuat transportul animalelor, recuperarea a 21 de cadavre, constituirea de echipe mixte formate din personal al Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad, Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Arad şi Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Vasile Goldiş” al Judeţului Arad pentru a duce la îndeplinire aceste măsuri”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.