Timişoara Saracens a suferit cel mai usturător eşec în ultimul joc din...

Timişoara Saracens a suferit cel mai usturător eşec în ultimul joc din eurocupe. Peste o sută de puncte diferenţă între „Sfinţi” şi campioana României

0
DISTRIBUIȚI
Foto: Daniel Nechita

Timişoara Saracens şi-a încheiat participarea în grupele Challenge Cup 2018-19 pe terenul englezilor de la Northampton Saints. Nu a fost deloc o seară fericită pentru deţinătoarea titlului SuperLigii, care a suferit cel mai drastic eşec pe plan european, scor 3-111! Gazdele au marcat în total 17 eseuri, fără să încaseze niciunul.

Bănăţenii au jucat pentru prima dată cu Northampton deoarece meciul de la Timişoara din decembrie a fost anulat din cauza ninsorii. Jocul de pe arena Franklin’s Gardens a fost arbitrat de irlandeza Joy Neville, cea care trebuia să oficieze jocul din Banat.


Fără mari speranțe la o mare surpriză în centrul Angliei, bănăţenii s-au văzut conduşi rapid pe tabelă de către „Sfiniţi”, care aveau nevoie de un succes clar pentru a-şi asigura prezenţa în sferturile competiţiei.

Primul eseu a venit după nici cinci minute de joc. A fost marcat de Luther Burrell şi transformat de Jason Grayson. La fel ca în alte jocuri din acest sezon european, „sarazinii” au punctat tot în prima parte a jocului şi tot dintr-o penalitate. Luke Samoa a redus astfel temporar ecartul (3-7) în minutul 12. Dar după acest moment buturile campioanei României au fost luate cu asalt. Marshall (min. 16), Hutchinson (19), Mitchell (23 şi 29), Sleightholme (32) şi Kellaway (39) au dus scorul la 45-3 înainte de pauză! Grayson ratând doar două execuţii fixe.

Britanicii nu au oprit motoarele nici în partea a doua. Au urmat o nouă „furtună” în terenul Timişoarei. Au concretizat: Sleightholme (46, 56 şi 71), Eadle (48 şi 66), Mitchell (54), Coles (59), Ludlam (61), Tuitavake (64). Iar Grayson a mai ratat trei, dar oricum după reuşita 4 personală a lui Sleightholme tabela a sărit suta în favoarea amfitrionilor! Iar această ultimă reuşită a gazdelor a fost transformată de Hutchinson. Precum a fost şi ultima, după eseul din final marcat de Collins…

Timişoara părăseşte astfel Europa într-un mod neplăcut, cu cinci eşecuri din cinci partide jucate pe teren, precum şi cu o înfrângere la masa verde împotriva aceloraşi Saints. Pentru bănăţeni urmează o scurtă pauză, după care revenirea la pregătiri pentru sezonul intern, dar şi posibile noi despărţiri.

Timișoara Saracens: Taupaki, Rădoi (cpt.), Pungea, Lazăr, Iftimiciuc, Sabău, V. Rus, Tătăruș, Rupanu, Samoa, Manumua, Umaga, Popa, Zaharia, Simionescu. Au intrat: Căpățînă, Militaru, Neculau, Stewart, Shennan, Halalilo, Moala, Whitehurst. Antrenor: Sosene Anesi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.