Un accident deosebit de grav a avut loc, în această dimineață, pe un drum din vestul țării, fiind activat planul roșu de intervenție.
Accidentul rutier s-a produs pe DN 6, la ieșire din localitatea Buchin, din județul Caraș-Severin.
Potrivit Centrului Info Trafic al Poliției Române, pe fondul neadaptării vitezei la condiţiile de drum, şoferul unui autoturism a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, a intrat pe contrasens lovind frontal un autocar care circula regulamentar.
“Din primele informații, numărul victimelor părea să fie foarte mare, aproximativ 40 – 50 de victime.
Având în vedere numărul mare de victime, pentru eficientizarea misiunii de salvare, s-a activat Planul Roșu de Intervenție la nivelul județului”, a arătat Inspectoratul pentru Situații de Urgență Caraș-Severin.
La fața locului s-au deplasat patru echipaje ISU, opt ambulanțe și echipaje ale poliției.
Din nefericire, șoferul mașinii a murit. În total, în autocar se aflau 26 de pasageri, dintre care trei au fost transportați la Spitalul din Caransebeș pentru îngrijiri medicale, în stare de conștiență. Ceilalți pasageri au fost preluați de un alt autocar.
Traficul rutier a fost blocat complet în zona producerii accidentului aproximativ o oră, iar la ora transmiterii acestei știri se circulă pe o singură bandă.