Napolitanele Joe, unul dintre cele mai cunoscute produse timișorene de după 1989, nu vor mai fi produse în capitala Banatului. Nestle a anunţat că va închide fabrica deţinută, în cursul anului 2019, aproape 400 de angajaţi urmând să fie afectaţi de acest proces.
Unitatea de producţie a companiei a fost achiziţionată în cursul anului 2000, atunci când a fost preluată afacerea cu napolitane Joe a antreprenorului local Florentin Banu. Fabrica a fost ridicată pe locul fostei Fabrici de Zahăr a oraşului, de aici produsele realizate, peste 10.000 de tone de dulciuri şi cafea, fiind comercializate atât în România, cât şi la export. Pe data 10 ianuarie, Nestle România și-a anunțat intenția de a începe demersurile pentru închiderea unității sale de producție din Timișoara, până la finalul lunii mai 2019. În acest sens, conducerea a informat angajații fabricii cu privire la intenția de închidere a acesteia și a demarat discuțiile cu sindicatul și angajații pentru a găsi soluția cea mai potrivită pentru cele 388 de persoane vizate.
„Închiderea unităţii de producţie din Timişoara este o decizie extrem de dificilă, luată după analize amănunțite și după implementarea tuturor alternativelor. Pe plan local, Nestlé își desfășoară activitatea pe o piață care trece printr-o perioadă de schimbări rapide, caracterizată de noi tipare de consum și deficit de muncă, într-un mediu competitiv.
Analizăm toate opțiunile pentru a oferi sprijinul necesar colegilor noștri. Prioritatea noastră constă în atenuarea acestei schimbări în raport cu angajații noștri.” a declarat Leszek Wacirz, country manager Nestle România.
Pentru a oferi un „exit” cât mai facil, compania derulează deja o serie de discuţii reprezentanţii angajaţilor. „Am inițiat un amplu proces de consultare cu angajații și cu sindicatul pentru a identifica cele mai bune soluții prin care putem să ne susținem oamenii în această perioadă. Explorăm toate căile posibile, de la asistență în găsirea de noi locuri de muncă sau în dobândirea abilităților necesare în procesul de reangajare și până la organizarea unor târguri de locuri de muncă în incinta fabricii. Angajații care vor fi disponibilizați vor beneficia de salarii compensatorii în funcție de vechimea lor în companie”, a declarat Jackie Avery, director Resurse Umane Nestle România.
UPDATE Primarul Timișoarei a comentat închiderea fabricii într-o conferință de presă. „Nu știu nimic, nu știu cauza, sigur că îmi pare rău că se întâmplă așa. Îmi pare rău de oamenii respectivi, dar vreau să îi încurajez să nu-și facă probleme, pentru că, din fericire, în Timișoara se găsesc locuri de muncă și poate vor ajunge să aibă un loc de muncă chiar mai bun. Sigur, presupun că este neplăcut, pentru că s-au obișnuit acolo, e neplăcut să trebuiască să-și caute loc de muncă, dar suntem într-o societate în care astfel de lucruri se întâmplă, trebuie să fim conștienți. Din fericire, Timișoara este în plină dezvoltare, se creează noi și noi locuri de muncă și nu se produc drame sociale când o firmă se închide”, a afirmat Nicolae Robu, cu privire la închiderea fabricii Nestle din Timișoara.