Vicii și delicii în Timișoara otomană. Cu ce produse se delectau locuitorii...

Vicii și delicii în Timișoara otomană. Cu ce produse se delectau locuitorii orașului în timpul ocupației turcești FOTO

0
DISTRIBUIȚI
<


div class="press-in-article" style="margin-left: auto; margin-right: auto; text-align: center; margin-top: 5px; margin-bottom: 5px; " id="press-1908317097">

Ultima prelegere din anul 2018 susţinută în cadrul proiectului „Serile patrimoniului”, derulat de Direcţia Judeţeană pentru Cultură Timiş a fost intitulată „Vicii şi delicii în Timişoara otomană”, şi a fost susţinută de drd. Bogdan Craiovan de la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, care a dorit să reconstituie un tablou al obiceiurilor şi preocupărilor locuitorilor oraşului otoman, în lumina descoperirilor arheologice din ultimii ani făcute în centrul istoric al Timişoarei.

Bogdan Craiovan, unul din arheologii care au participat la campaniile de săpături din Timişoara în zonele în care au fost descoperite vestigii otomane şi a cărui teză de doctorat are drept subiect Timişoara medievală, a evidenţiat bogăţia de informaţii furnizate de materialele arheologice descoperite începând cu campaniile de săpături din anul 2006 şi continuate între 2013 şi 2015 în vechea cetate turcească.

Tutunul, de la remediu la viciu

Printre obiectele descoperite se află un număr impresionant de pipe din lut, de o mare varietate, care permit reconstituirea unor obiceiuri din epoca respectivă şi confirmă că turcii erau mari amatori de tutun. Această plantă îşi are originea în America Centrală şi de Sud, unde se pare că era folosită în ritualurile şamanice, şi este atestată arheologic încă din primul mileniu î.Ch., în zona Mexicului. Tutunul a fost adus în Europa din Lumea Nouă după marile descoperiri geografice, de către spanioli. La început era mestecat iar mai apoi ars şi dacă astăzi consumul lui e socotit un viciu, iniţial era folosit ca remediu împotriva tusei sau a bolilor de inimă. În secolul al XVII-lea, tutunul s-a răspândit cu iuţeală în mai multe ţări din Europa, a ajuns până în Persia, şi tot atunci au apărut primele bresle ale celor care meşteşugeau pipe.

Consumul de tutun s-a răspândit şi în Imperiul Otoman, mai ales în oraşele mari în care existau numeroase cafenele, au apărut măsuri prohibitive atât în ţările europene cât şi în lumea otomană, când sultanul Murad al IV-lea a interzis nu numai tutunul, ci şi opiul şi cafeaua, nesocotirea ordinelor sale fiind aspru pedepsită. O măsură similară a fost luată şi în Transilvania, după ce principele Mihail Apafi s-ar fi intoxicat cu nicotină consumată în exces. Răspândirea plantaţiilor de tutun n-a putut fi însă oprită, Imperiul Otoman a devenit cel mai mare exportator de tutun iar avantajele acestui comerţ şi-au arătat roadele, astfel încât, atunci când corsarii otomani capturau galere olandeze care transportau tutun, erau răsplătiţi cu multă generozitate.

Sute de pipe otomane descoperite la Timişoara

Pipa orientală, care poate fi reconstituită după miniaturi şi descrieri de epocă, avea mai multe componente: cibucul – turnat din lut în matriţe de lemn, piatră, iar mai târziu din metal, şi apoi ars –  în care se punea tutunul şi era aprins, o tijă de lemn, care putea fi de abanos dar şi de cireş, piersic sau iasomie şi care avea rolul de a răci fumul, oferindu-i totodată o aromă diferită, şi muştiucul, din chihlimbar sau os, foarte rar din piatră, cei avuţi permiţându-şi chiar muştiucuri din corali, scoici sau ceramică smălţuită, uneori decorate cu pietricele.

Tijele aveau şi ele lungimi diferite, cele ale pipelor ceremoniale, foarte elegante, atingeau chiar şi patru metri lungime şi erau purtate de câte un slujitor, care avea şi sarcina de a îmbina părţile componente ale pipei. Oamenii simpli, soldaţii, care pe lângă soldă primeau şi câte o raţie de tutun, aveau pipe cu tije mult mai scurte, de 50-60 de centimetri. Toate părţile componente ale pipei erau vândute de negustori separat.

Pipele de la baia turcească din cetatea Timişoarei

În Timişoara, cele mai multe pipe s-au descoperit la baia turcească din Piaţa Libertăţii, unde, în încăperea rece şi cea intermediară, otomanii se delectau, pe lângă ceai, cafea, curmale sau prăjituri, şi cu tutun, înainte de a intra în camera fierbinte a băii. S-au descoperit tipuri de pipe specifice pentru această zonă, din lut, acoperite cu angobă roşie şi cu un decor simplu, şi câteva pe care se poate vedea marca atelierului din care proveneau.

Câteva decoruri specifice ale pipelor de lut indică existenţa unor ateliere locale, iar pipele smălţuite, la fel ca ceramica din centrele sârbeşti, maghiare sau transilvănene, arată provenienţa lor. Cele câteva sute de pipe descoperite la Timişoara sunt sparte, semn că baia era un loc unde ele erau aruncate după ce nu mai puteau fi întrebuinţate.

Amatori de dulciuri

În zona Pieţei Sfântu Gheorghe s-au descoperit, de asemenea, multe seminţe şi sâmburi într-un strat foarte gros, de aproximativ un metru, care a fost scos la suprafaţă dintr-o pivniţă a unei case turceşti. Urme similare au fost descoperite şi în curţile altor case, căci solul umed şi puţin acid al Timişoarei a conservat foarte bine aceste resturi de materie organică, spre deosebire de alte zone ale ţării. Originea acestora nu a fost încă determinată cu precizie, dar par să fie sâmburi de vişine, cireşe, prune, caise, piersici, precum şi sâmburi de struguri şi seminţe de dovleac.

Se presupune că turcii erau mari amatori de fructe, prăjituri şi dulceţuri, dar nu e exclusă nici posibilitatea folosirii fructelor pentru obţinerea alcoolului, căci la marginea imperiului interdicţiile religioase par să nu fi fost respectate cu atâta stricteţe, după cum indică şi oasele de porc descoperite în săpături. De altfel, şi călătorii care au lăsat relatări despre Timişoara otomană, amintesc că acestora nu le displăcea vişinata sau miedul.

„Serile patrimoniului”, care şi-au propus popularizarea patrimoniului din Banat, vor continua şi anul viitor.

Sursa foto: Direcţia pentru Cultură a Judeţului Timiş

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.