Vița de Vie lansează noul album cu un concert extraordinar la Timișoara

Vița de Vie lansează noul album cu un concert extraordinar la Timișoara

0
DISTRIBUIȚI

Îndrăgita formație Vița de Vie întregește în mod magistral sistemul afectiv al fanilor de pretutindeni odată cu lansarea materialului „ȘASE (-)”, ultima parte a albumului „Șase/Șase”, printr-un spectacol de neuitat, ce va avea loc la Timișoara.

ȘASE/ȘASE este cel mai nou album Viţa de Vie, un concept împărţit în două secţiuni de albume care s-au intregrat şi reunit în octombrie 2018. Prima parte, ŞASE (+), a fost lansată pe 29 octombrie 2016; cea de a doua, ŞASE (-), a fost lansată pe 27 octombrie 2018. Lucrul la albumul ȘASE/ȘASE s-a întins pe durata a şase ani de studiu, muncă şi creaţie. Grafica albumului ȘASE/ȘASE este concepută de Agi (Adrian Iota) si este una de excepție. Cele doisprezece simboluri de pe coperţi, fiecare aparținând uneia dintre piese, sunt așezate în forma a două zaruri.

Vița de Vie va susține un concert extraordinar la Timișoara vineri 25 ianuarie, de la ora 21, la Reflektor Venue.


Formația a luat naștere în 1996 și a editat primul album, Rahova, un an mai târziu.

„Matematic, 20 de ani de Vița de Vie înseamnă jumătate din viața mea. Sunt 20 de ani trăiți la intensitate maximă și scurși parcă într-o clipă. Cu multele bune și inevitabilele rele, uitându-mă înapoi, n-aș schimba aproape nimic, pentru că am făcut asta din pasiune și ne-am bucurat de fiecare secundă. Fiecare obstacol ne-a facut mai îndârjiți și mai puternici. În loc să abandonăm sau să dăm înapoi, am reușit mereu să mergem mai departe, strângând rândurile și inventându-ne propriile drumuri acolo unde acestea nu existau. Realizările, mult prea multe pentru a le enumera, cad în derizoriu atunci când mă gândesc la «vârsta» noastră de trupă. Faptul că încă suntem pe scenă după 20 de ani, iar piesele nostre sunt cântate cu aceeași bucurie, atât de noi, cât mai ales de public, este mai mult decât am visat vreodată. Am avut niște prieteni extraordinari care ne-au fost alături în această călătorie și au crezut în noi necondiționat, amortizându-ne căderile și împingându-ne mereu înainte. Sunt fanii noștri, cărora le datorăm «vârsta» la care am ajuns. Am crescut, practic, împreună și am avut grijă unii de ceilalți. Pentru ei, am încercat să ținem mereu ștacheta ridicată, iar asta ne-a adus în locul pe care îl ocupăm azi”, spune solistul trupei Adrian Despot.

În deschiderea concertului va avea loc un recital cu trupa timișoreană Monokrom, iar biletele pentru acest concert pot fi comandate aici, prețul acestora find 50 lei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.