ASU Politehnica zburdă cu adversarii din zonă şi îşi conturează noul lot....

ASU Politehnica zburdă cu adversarii din zonă şi îşi conturează noul lot. UPDATE Unde au plecat doi dintre jucătorii testaţi

0
DISTRIBUIȚI

ASU Politehnica se simte bine în amicalele cu formaţiile din judeţ, ce-i drept toate echipele întâlnite până acum au fost dintr-o ligă inferioară ei. Astăzi, „Băieţii în ghete” au „urcat” un eşalon în materie de adversari, dar divizionara C Millenium Giarmata a rezistat la rândul ei doar o repriză în faţa alb-violeţilor aflaţi la final de cantonament. S-a încheiat 7-1 (2-0) în condiţiile în care gazdele de la „Baza 2” au avut şi câteva absenţe importante, inclusiv cea a tehnicianului Cosmin Petruescu.

ASU Poli l-a avut pe margine ca „principal” pe „secundul” Toni Foale în condiţiile în care Cosmin Petruescu a absentat din cauza unui eveniment nefericit, o înmormântare după un deces în familie, în timp ce stoperii titulari Mera şi Scutaru au fost menajaţi. Dar nici trialiştii Kiala şi Daminuţă nu au mai fost prezenţi, din motive diferite.

Scorul a fost deschis rapid de un alt jucător în probe, paraguayanul Alvarenga, care şi-a mai trecut pe final de repriză o ratare mare în cont. În minutul 40 ASU Poli a beneficiat de primul penalty al întâlnirii, dar Nariţa a apărat execuţia lui Mihai Ene. La aceeaşi poartă „blestemată” sau binecuvântată pentru „milenari”, în funcţie de unghiul din care privim, la care a ratat şi Rogoveanu de la ACS Poli împotriva Giarmatei, a venit rândul lui Ignea să irosească un nou 11 metri, de această dată însă portarul a respins în faţă şi mijlocaşul a putut să reia în plasă pentru 2-0 la pauză.

La reluare, oaspeţii, cu un efectiv în continuare destul de redus, au încasat gol după gol. Nou sositul Cristi Ene a înscris din nou, de această dată simplu din pasa lui Bedea (min. 50). Apoi activul Manea a făcut 4-0 patru minute mai târziu. Giarmata a avut o şansă bună prin Beloescu, înconjurat de adversari în careu acesta a trimis slab din apropiere, reproşându-le colegilor lipsa sprijinului. Apoi au continuat reuşitele la poarta lui Ciută, intrat la pauză. Cristi Ene a făcut dubla după o fază creată de Alin Marea (min. 78) iar, de ziua sa, Bogdan Vasile (83), a încheiat un set la zero, tot de la punctul cu var, fundaşii lui Millenium având nenumărat alunecări necontrolate în propriul careu. Cu două minute înainte de final a înscris şi Bedea pentru un neverosimil 7-0, dar la ultima fază Giarmata a reuşit golul de onoare printr-un jucător revenit la echipă – Fl. Călin a punctat cu capul profitând de lipsa unui marcaj strâns.

Pentru ASU Poli urmează miecuri un nou test în zonă, tot cu o echipă de Liga a III-a, CSC Ghiroda.

ASU Politehnica: Murariu (46, D. Munteanu) – Jurj (60, D. Radu), Coadă, Nicolescu, Cherecheş – Ignea (46, Dros), Vidrăsan (46, B. Vasile) – Plămadă (46, Manea), M. Ene (60, Gaşpar), Schieb (46, Bedea) – Alvarenga (46, Cr. Ene). Antrenor: Antonio Foale.

Millenium Giarmata: Nariţa (46, Ciută) – Sporin, Covăsală, Cochinţu, Negrei – Ferţu, Stupu – Rosenblum, Buzdugan, Ochea – Beloescu. Au mai intrat: Sevici, N. Olteanu, Popan, Corlăţeanu şi Fl. Călin. Antrenor: Răzvan Leucă.

Velici, OUT definitiv, discuţii pentru Kiala

Astăzi a absentat şi atacantul Gelu Velici, pus pe lista de transferuri, atacantul va pleca în cele din urmă.


În ceea ce-l priveşte pe olandezul Claudio Kiala şi atacantul paraguayan J. Alvarenga, o decizie definitivă va fi luată probabil după următorul test. Daminuţă ar fi fost dorit, dar nu s-a mai prezentat după ultima discuţie cu oficialii clubului.

„Cu Gelu Velici vom rezilia contractul, Cristi Daminuţă, de două zile la antrenamente după ce am stat de vorbă cu el şi i-am spus poziţia noastră… Oarecum s-ar putea să se reorienteze, el doreşte în continuare să joace fotbal. Kiala e un jucător care rămâne în atenţia noastră. Joi vine impresarul lui şi vom avea o discuţie, vom vedea care va fi viitorul lui. Alvarenga la fel… Miercuri avem un joc cu Ghiroda şi cred că după se hotărăşte Cosmin ce are de făcut în privinţa celor doi. …În condiţiile în care e bine ştiut că Bogdan Nicolescu pleacă în Australia, am căzut de comun acord să reziliem cu el, rămânem uşor descoperiţi pe zona centrală, atunci vom căuta un fundaş central, Cristi Daminuţă era o soluţie bună acolo, dar asta e situaţia”, a declarat managerul sportiv Marius Cociu.

„Ne doream să fie un jucător transferabil, pe care l-am fi putut împrumuta undeva până în vară şi după aceea să vedem. Considerăm că are calitate fotbalistică, se ştie motivul pentru care renunţăm la el, dar în condiţiile astea de comun acord reziliem”, a mai spus Cociu despre Velici.

După ce a făcut instrucţie cu adversari din Liga a IV-a, ASU Poli a învins clar şi o divizionară C, fapt care ridică uşoare semne de întrebare în legătură cu programul aparent „uşor” din teste. „Nu trebuie să ne îmbătăm cu apă rece, adversarii au fost oarecum abordabili, vom vedea ce vom culege în momentul în care începem competiţia şi ne vom confrunta cu adversari de Liga 2. Dar putem observa că s-a câştigat foarte mult în tot ce înseamnă de la mijloc în sus viteza jocului. Sunt jucători de calitate, viteză, îndemânare bună, acum consider că am făcut transferuri bune… E o problemă pe care antrenorul aşa a gestionat-o, vom mai avea cu Ghiroda, Dumbrăviţa, Reşiţa, Zrenjanin, sunt adversari care se ridică la nivelul aşteptărilor şi dorinţei antrenorului…”, a conchis Marius Cociu.

UPDATE Kiala şi Daminuţă, la Lugoj

Cei doi jucători testaţi de ASU Poli, Claudio Kiala şi Cristian Daminuţă au evoluat azi pentru lugojeni la Reşiţa, într-un test pierdut de timişeni cu 0-2. Divizionara C CSM Lugoj încearcă să se salveze de la retrogradare şi a început să facă achiziţii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.