Cod portocaliu de viscol în vestul țării UPDATE Cod galben în toată...

Cod portocaliu de viscol în vestul țării UPDATE Cod galben în toată zona montană a României

0
DISTRIBUIȚI

viscol

Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod portocaliu de vreme severă imediată în județele Caraș-Severin și Hunedoara.

„Fenomene meteorologice asteptate: ninsoare însoțită de vânt cu viteze la rafală de peste 100…120 km/h, care determină scăderea vizibilității sub 50 de metri”, spune comunicatul ANM.

Sunt vizate zonele de munte de peste cota 1.800 de metri din județele Caraş-Severin și Hunedoara.


Avertizarea este valabilă până la ora 21.00, dar ar putea fi prelungită.

„Pentru evitarea situațiilor extreme care pot pune în pericol viața şi sănătatea, reamintim celor care se deplasează în această perioadă în zonele afectate, să se informeze asupra traseelor pe care le au de parcurs și să evite drumurile greu accesibile.
În situația manifestării vântului puternic, recomandăm cetățenilor să rămână în spații închise care să asigure protecția și să evite deplasarea în zone cu copaci sau stâlpi de electricitate care ar putea fi doborâți”, a transmis ISU Caraș-Severin.

UPDATE Meteorologii au emis și un cod galben de viscol în aproape toată zona montană a României, avertizare valabilă până mâine dimineață la ora 4.00. „În intervalul menționat, în Munții Banatului, precum și în zona Carpaților Meridionali și de Curbură va continua să ningă moderat cantitativ. Vântul va avea intensificări, cu viteze mai mari la altitudini de peste 1500 m, unde temporar rafalele vor depăși 80…90 km/h și va fi viscol”, a transmis ANM.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.