Comisarul european Corina Crețu, veste de milioane de euro pentru vestul țării

Comisarul european Corina Crețu, veste de milioane de euro pentru vestul țării

0
DISTRIBUIȚI

Comisia europeană a aprobat modificarea programului de cooperare transfrontalieră România – Serbia, care pune zeci de milioane de euro la dispoziția autorităților locale din cele două țări.

„Mă bucur că am aprobat modificarea programului de cooperare transfrontalieră România – Serbia, un program european în valoare de peste 88 milioane de euro, care va oferi mai multe oportunități de dezvoltare ambelor țări și locuitorilor acestora, care vor avea astfel un acces mai bun la servicii medicale, sociale și de transport, dar și de sprijin în găsirea unui loc de muncă. Decizia de modificare a programului de cooperare transfrontalieră România – Republica Serbia va oferi mai multe oportunități ambelor țări, fiind încă o dovadă clară că în Europa construim punți și nu ziduri”, a scris Corina Crețu pe Facebook.

„În mod concret, aproape 10 milioane de euro sunt realocate în cadrul programului pentru a sprijini cele 2,4 milioane de locuitori din județele Timiș, Caraș-Severin, Mehedinți și din județele vecine din Republica Serbia să își găsească mai ușor un loc de muncă, precum și dezvoltarea economică a acestor județe din zona de frontieră.


Încurajez autoritățile să profite din plin de acest program transfrontalier, cu beneficii directe pentru populația din zonă, în special prin îmbunătățirea serviciilor medicale, a celor de transport, prin sprijinirea schimburilor culturale sau a acțiunilor comune în direcția protejării mediului. Să nu uităm că aceste programe de cooperare transfrontalieră joacă și un rol crucial în creșterea gradului de încredere între comunitățile aflate de-o parte și de alta a granițelor, un lucru extrem de important pentru a putea face față provocărilor comune”, a mai transmis comisarul european

Printre altele, programul transfrontalier investește în două proiecte strategice, în domeniul transportului – obiectivul principal fiind acela de a repara infrastructura de navigație pe canalul Bega – și în domeniul sănătății, unde există o inițiativă comună a celor două țări de luptă împotriva cancerului, cu scopul de a îmbunătăți diagnosticarea și tratarea tumorilor maligne.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.