Comisie specială care va analiza de ce Primăria Timișoara ratează fonduri europene....

Comisie specială care va analiza de ce Primăria Timișoara ratează fonduri europene. Cine a venit cu propunerea

0
DISTRIBUIȚI

La nivelul Primăriei Timișoara urmează să se constituie o comisie specială care va analiza de ce municipalitatea a ratat mai multe finanțări în ultima perioadă. Vă reamintim că proiectul Primăriei Timișoara depus la Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest cu scopul de a primi bani europeni pentru 16 din cele 30 de tramvaie Armonia care au fost reabilitate din fondurile locale a fost respins. De asemenea, municipalitatea din Timișoara a ratat și finanțarea pentru 50 de troleibuze electrice, în valoare de peste 20 de milioane de euro, proiectul fiind depus la Administrația Fondului pentru Mediu.

Ca urmare a ratării acestor fonduri, la sfârșitul lunii ianuarie, consilierul local ALDE Laura Chindriș a făcut o adresă, prin care a solicitat constituirea unei comisii speciale “de analiză şi verificare a modului de întocmire a dosarului înregistrat de către Primăria Municipiului Timişoara pentru obţinerea finanţării nerambursabile acordată din Fondul de Mediu, în cadrul Programului privind îmbunătăţirea calităţii aerului şi reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, utilizând autovehicule mai puţin poluante în transportul public local de persoane, şi a celorlalte cereri de finanţare ce au fost depuse la ADR Timiş şi au fost respinse”.


Astfel, în ședința extraordinară a Consiliului Local Timișoara, care va avea loc marți, un proiect de hotărâre privind constituirea unei astfel de comisii va fi supus votului.

În cazul în care proiectul va fi aprobat, comisia își va derula activitatea pe o perioadă de 60 de zile și va fi formată din cinci consilieri locali. De asemenea, “la lucrările comisiei pot fi invitate persoane din aparatul de specialitate al Primarului şi din serviciile publice de interes local subordonate, fără drept de vot şi fără plata vreunei remuneraţii. Persoanele din aparatul de specialitate al Primarului şi din serviciile publice de interes local subordonate sunt obligate să acorde de îndată, la cererea membrilor comisiei, informaţiile solicitate. Membrii comisiei vor efectua activitatea de informare în şedinţă sau individual. Comisia este legal întrunită şi ia hotărâri cu majoritatea membrilor săi, întrunindu-se în termen de o zi de la data constituirii, pentru alegerea preşedintelui comisiei. Preşedintele de comisie va convoca şi va conduce lucrările acesteia”, scrie în documentația care însoțește proiectul de hotărâre.

La sfârșitul verificărilor, comisia va trebui să prezinte consiliului local un raport realizat în urma analizei efectuate. Raportul va cuprinde propuneri de măsuri concrete, precum şi propuneri de îmbunătăţire a activităţii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.