Cursuri de măiestrie, conferințe și concerte la cea de-a patra ediție a...

Cursuri de măiestrie, conferințe și concerte la cea de-a patra ediție a Festivalului Internațional de Chitară Timișoara

0
DISTRIBUIȚI
Ion Dorobanțu este directorul artistic al Festivalului Internațional de Chitară Timișoara

După cele trei ediții încununate de succes, Festivalul Internațional de Chitară Timișoara, eveniment mult așteptat de publicul meloman, revine odată cu primăvara, de mărțișor. În perioada 1-8 martie, va avea loc cea de-a patra ediție a festivalului, care va găzdui, ca de obicei, cursuri de măiestrie și conferințe la Sala Orpheum a Facultății de Muzică și Teatru a UVT, recitaluri și concerte desfășurate la Sala Capitol a Filarmonicii Banatul și la Reflektor Venue.

Sunt invitați să concerteze artiști de renume internațional ai chitarei clasice precum Aniello Desiderio, Thomas Müller-Pering, Amadeus Guitar Duo (Thomas Kirchhoff & Dale Kavanagh), Antal Pusztai, David Pavlovits, Bojan Ivanovski, Duo Kitharsis (Alexandra Petrișor & Dragoș Horghidan), în recitaluri solistice și camerale.

Noutatea aceastei ediții o constituie evenimentele intitulate Guitar Connections, constând în trei seri de recitaluri cu caracter transfrontalier, dedicate chitariștilor din Timișoara, Szeged și Belgrad. Aceste evenimente sunt realizate cu sprijinul Asociației Timișoara 2021 Capitală Europeană a Culturii.

Vineri, 1 martie, Timișoara Guitar Connection îi va avea ca protagoniști pe Ion Dorobanțu și Horea Crișovan, împreună cu invitații lor, pe scena Reflektor Venue.

Seara zilei de 2 martie va debuta cu prezentarea școlilor particulare de muzică din Timișoara.


În continuare, TM Blues Guitars reprezintă un moment aparte al festivalului, în care vor participa chitariști importanți de blues ai Timișoarei precum Zsolt Szabo, Bujor Hariga, Arpad Kajtar, Laszlo Farkas, acompaniați de Toni Kühn, Victor Miclăuș, Levi Molnar, Ștefan Czifrak, Bogy Nagy. Seara se va încheia cu un Jam Session.

Duminică 3 martie, Belgrad Guitar Connection va aduce pe aceeași scenă recitalul A Whole New World al chitaristului sârb Bojan Ivanovski Jobby, și concertul celor de la Axis,  un grup transfrontalier româno-sârb integrat de mare succes.

Luni, 4 martie, Szeged Guitar Connection îi va prezenta, pe scena Sălii Capitol de această dată, pe chitariștii maghiari David Pavlovits și Antal Pusztai, ce vor susține două recitaluri solistice.

Chitaristul și compozitorul David Pavlovits va prezenta o conferință pe teme legate de compoziția pentru chitară și va prezenta Festivalul de Chitară de la Szeged, aflat în acest an la a XX-a ediție, al cărui organizator și director artistic este. Conferința Guitar Art Day va fi susținută de Bosko Radojkovic, directorul artistic al Guitar Art Festival din Belgrad, aflat de asemeni în 2019 la a XX-a ediție.

Pe perioada festivalului vor avea loc la Sala Orpheum cursuri de măiestrie susținute de artiștii invitați, destinate atât elevilor și studenților de la clasele de chitară clasică cât și publicului larg.

Orchestra Filarmonicii Banatul, dirijată de Ota Masane, va susține vineri, 8 martie, un concert simfonic ce îi va avea ca soliști pe chitariștii Aniello Desiderio și Thomas Müller-Pering, ce vor interpreta două concerte ale compozitorului și chitaristului de origine cubaneză Leo Brouwer, marcând aniversarea celor 80 de ani ai acestuia.

Evenimentul este organizat de Asociația Memoria Culturii, Filarmonica Banatul Timișoara și Facultatea de Muzică și Teatru a UVT, iar directorul artistic al Festivalului este Ion Dorobanțu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.