Firme din centrul Timișoarei, amendate pentru grămezile de gunoi FOTO

Firme din centrul Timișoarei, amendate pentru grămezile de gunoi FOTO

0
DISTRIBUIȚI

Mai multe afaceri din centrul orașului au fost sancționate de Poliția Locală Timișoara pentru că nu au respectat prevederile legale privind colectarea deșeurilor.

„Polițiștii locali din cadrul Serviciului Protecția Mediului acționează permanent pentru depistarea celor care abandonează deșeuri pe domeniul public, a celor care depozitează resturi formând adevărate rampe clandestine de gunoi, a celor care nu asigură precolectarea selectivă a deșeurilor, precum și în ceea ce îi privește pe cei care nu încheie contracte cu societatea de salubrizare a orașului. Spre exemplu, în cursul zilei de ieri, polițiștii locali au luat măsura sancționării contravenționale în cazul a trei societăți comerciale care funcționează chiar în centrul municipiului, în Piața Victoriei, deoarece acestea nu au respectat prevederile legale referitoare la colectarea deșeurilor. Este vorba despre un fast-food, un magazin alimentar și unul de încălțăminte, două dintre acestea neasigurând colectarea selectivă a deșeurilor pe care le produc, conform sistemului implementat de operatorul de salubritate, iar una dintre societăți nedeținând contract de salubrizare”, a transmis Poliția Locală Timișoara.

Sancțiunile aplicate acestora, conform HCL 371/2007, sunt de cate 2.500 lei fiecare.


Numai în luna ianuarie, polițiștii locali au aplicat un număr de 238 sancțiuni contravenționale celor care nu au respectat prevederile privind depozitarea deșeurilor, aruncând gunoiul la colț de stradă.

Poliția Locală reamintește că sancțiunile pentru astfel de fapte sunt cuprinse între 500 lei pentru persoanele fizice și ajung până la 2500 lei pentru persoanele juridice. Cetățenii pot sesiza în continuare nereguli privind abandonarea deșeurilor la numerele de telefon 0256.968 sau 0256.246.112 sau pe adresa de email contact@politialoctm.ro.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.