Fratele fotbalistului Mirel Rădoi, transferat la Timișoara. Medicii depun eforturi uriașe pentru...

Fratele fotbalistului Mirel Rădoi, transferat la Timișoara. Medicii depun eforturi uriașe pentru a-i salva viața

0
DISTRIBUIȚI

spitalul judetean

Mobilizare exemplară la Spitalul Județean Timișoara, după ce fratele fostului fotbalist Mirel Rădoi a fost adus cu o ambulanță de la unitatea medicală din Drobeta Turnu Severin. Mihai Rădoi s-a aruncat, luni seara, de la etajul patru al blocului în care locuia. La solicitarea familiei, bărbatul de 37 de ani a fost transfera la Timișoara, iar imediat ce a ajuns, medicii l-au supus unei intervenții chirurgicale pentru a-i fixa bazinul, astfel încât să nu mai sângereze.

„Starea lui era gravă de când a venit, de abia a rezistat transportului.


A venit de acasă echipa de medici și s-a fixat bazinul, motivul principal pentru care a fost transferat aici a fost pentru a se fixa fractura de bazin, să nu mai sângereze. S-a făcut intervenția, din păcate, starea lui este gravă, este Glasgow 3 (n.r. comă de gradul patru), este intubat, este sedat. Pacientul este internat pe Terapie Intensivă, dar în continuare starea lui este gravă, se poate întâmpla orice”, ne-a declarat Daniela Radu, directorul medical al Spitalului Județean Timișoara.

Potrivit reprezentanților Spitalului Județean Timișoara, în cazul în care vor apărea complicații, există posibilitatea ca bărbatul să fie supus și altor intervenții chirurgicale.

“Pacientul avea hematoame, a avut ruptură de ficat, avea mai multe probleme, iar dacă se mai complică, sigur că trebuie reintervenit. Nu putem anticipa complicațiile, pacientul este bine investigat și tratat, tot ce se poate se face aici. Dar la conglomeratul de leziuni pe care le are, asocierea de leziuni, nu putem să fim foarte optimiști”, a precizat directorul medical al Spitalului Județean Timișoara.

Fratele fotbalistul Mirel Rădoi, un bărbat în vârstă de 37 de ani din Drobeta Turnu Severin, judeţul Mehedinţi, a ajuns, luni, la spital, după ce a căzut de la etajul 4 al blocului în care locuieşte. Potrivit unor apropiaţi, bărbatul avea o relaţie tensionată cu soţia sa şi s-ar afla în divorţ.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.