Greu de schimbat

Greu de schimbat

1
DISTRIBUIȚI

Sunt atât de multe lucruri care merg rău în România încât e greu de decis ce subiect ar trebui abordat mai întâi.

Educaţia este un astfel de domeniu, amplu, care ar trebui să primeze într-o ţară cu o rată ridicată a abandonului şcolar. Din observaţiile de nespecialist câteva lucruri îmi par destul de clare şi îngrijorătoare. Că din anii ’90 încoace s-au schimbat prea puţine. Că în afară de trimestre în semestre şi câteva denumiri de materii copiate din Occident, sistemul a rămas cam acelaşi. Încă de la o vârstă fragedă notele sau calificativele sunt puse la mare preţ iar limba română şi matematica sunt sfinte. Asta nu e neapărat rău, dar restul aproape că nu mai contează.


Forme fără fond. Iar educaţia în sine ar trebui să cuprindă şi alte noţiuni, intrarea în viaţa adevărată a odraslelor nu ar trebui să fie o misiune exclusivă a părinţilor.

În fapt am înţeles că modelul a rămas destul de „sovietic”. Mulţi copii continuă să parcurgă kilometri cu ghiozdanele pline-piatră de moară pentru coloană iar dotările din unele săli de clasă te duc mai degrabă cu gândul la un penitenciar. Asta dacă nu se găsesc taţi, mămici şi bunici cu dare de mână, căci instruirea de la stat e gratuită, nu-i aşa? Stresul temelor trebuie să-i acapereze de asemenea de mici. Şi de ce să fie lecţia predată clar şi învăţată de toţi la şcoală, când există şi varianta meditaţiilor contra cost mai încolo!? La multe materii se încurajează „toceala” şi apoi ne mirăm: „Cum, noi, cu atâţia olimpici, avem analfabeţi funcţional?”.

Sunt multe lucruri greu de schimbat per total. Mai ales când, de exemplu, o mare parte a populaţiei e speriată de ce ar însemna predarea educaţiei sexuale. Ce pervers sună pentru cei de „şcoală veche”! Tocmai lipsa acestor noţiuni duc la împlinirea temerilor lor. Astfel, adolescenţii îşi vor lua în continuare de pe net „lecţiile” rămase nepredate. Dar poate şi mai important în societatea actuală ar fi ca elevii să-şi ştie drepturile, să cunoască legea. Depinde de imaginea de ansamblu a fiecăruia, dar sigur nu e foarte bine cum e acum.

1 COMENTARIU

  1. Aha.Ma gandeam eu ca la asta ajungi.Educatie sexuala.Adica LGBTX si alte deviatii.Iti plac , asa e?
    Urasti tot ce inseamna familie,oare de ce?
    Iar cat despre performantele scolii romanesti…esti un exemplu graitor. De elev foarte slab la scoala dar ajuns mare ,,formator de opinie,,.
    De fapt,manipulator de opinie la ordin.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.