Noi epurări în ALDE Timiș. Traian Stancu, vicepreședinte al consiliului județean, a...

Noi epurări în ALDE Timiș. Traian Stancu, vicepreședinte al consiliului județean, a fost dat afară din partid

0
DISTRIBUIȚI

Traian Stancu urmează să piardă funcția de vicepreședinte al Consiliului Județean Timiș, în perioada imediat următoare. Asta după ce, sâmbătă, conducerea ALDE Timiș a decis ca lui Traian Stancu să îi fie retras sprijinul politic.

Marian Cucșa, președintele ALDE Timiș, nu a dorit să ne declare care sunt motivele pentru care s-a ajuns la această decizie, precizând că, de fapt, Traian Stancu nu și-ar fi plătit cotizația pe ultimele șase luni.

„Traian Stancu a fost radiat din rândul membrilor ALDE. Motivul care a stat la baza radierii a fost neplata cotizației de șase luni. Nu vreau să vorbesc despre activitatea sau inactivitatea lui Traian Stancu. Pierderea calității de membru al partidului înseamnă și pierderea calității de vicepreședinte al Consiliului Județean Timiș”, a afirmat Marian Cucșa.

Liderul ALDE Timiș a mai precizat că a fost validată o nouă propunere în locul lui Traian Stancu.


Este vorba de Valentin Tudorică, din Jimbolia, vicepreședinte al ALDE Timiș. „Am discutat cu reprezentanții UNPR și PSD, sunt de acord cu propunerea ALDE pentru funcția de vicepreședinte. Cel mai probabil, în următoarea ședință va fi supusă la vot alegerea noului vicepreședinte”, a adăugat Marian Cucșa.

Pe de altă parte, Traian Stancu ne-a declarat că nu a fost informat de reprezentanții ALDE Timiș cu privire la faptul că i-a fost retras sprijinul politic și a vorbit despre o „dictatură” în cadrul partidului.

„Nu știu nimic. Nu am vorbit cu nimeni din conducerea partidului, care să îmi confirme sau să îmi infirme această informație. În urma poziției mele pe care am avut-o față de Marian Cucșa, care a dat afară doi colegi din partid, eu am avut o poziție clară, am spus că nu sunt de acord cu această dictatură în partid, deci este posibil să fi avut loc această tranzacție (n.r. excluderea din partid)”, a afirmat Traian Stancu.

Vă reamintim că, săptămâna trecută, și consilierului județean ALDE Nistor Geană i-a fost retras sprijinul politic din cauza inactivității.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.