Penitenciarul Timișoara, venituri-record din munca deținuților. Care este bilanțul instituției pe 2018

Penitenciarul Timișoara, venituri-record din munca deținuților. Care este bilanțul instituției pe 2018

0
DISTRIBUIȚI

La sfârșitul săptămânii trecute, directorul Penitenciarului Timişoara, comisar șef de penitenciare dr. Georgică Alexeev, a prezentat raportul privind activitatea Penitenciarului Timişoara în anul 2018. La eveniment, alături de personalul penitenciarului, au participat reprezentanţi ai autorităților publice și celelalte structuri de apărare, ordine publică și siguranță națională, precum şi reprezentanții Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor.

Veniturile proprii încasate au fost în sumă de 11.186.111 lei, depășindu-se astfel, pentru prima dată în sistemul penitenciar pragul de 10.000.000 lei, cea mai mare pondere – 10.544.172 (94,26%), o reprezintă încasări prestări servicii din folosirea la muncă a persoanelor private de libertate.

S-a continuat implementarea Planului de măsuri pentru prevenirea introducerii telefoanelor mobile în penitenciar, fapt care a condus la menținerea la un nivel scăzut al existenţei acestor obiecte interzise în posesia persoanelor private de libertate.


Au fost organizate 456 percheziții pe secțiile de deținere, ocazie cu care au fost descoperite 23 de telefoane mobile, 28 de cartel SIM, 5 dispozitive de stocare date, 1 dispozitiv hands-free, 11 componente telefoane mobile; 27 exerciţii practice de control inopinat cu aparatul de detecţie a semnalului GSM, nefiind descoprite telefoane mobile.

Prin darea în folosință a noului sector pentru pachete, vizită şi corespondenţă, s-a asigurat un circuit corespunzător atât pentru deţinuţi, cât şi pentru persoanele vizitatoare, fiind îndeplinite condiţii adecvate de siguranţă şi confort pentru acordarea vizitelor dar și cele de control asupra bagajelor persoanelor private de libertate și a celor care îi vizitează.

Persoanele private de libertate au fost responsabilizate și stimulate să participe la programele şi activităţile derulate în perioada detenției. Acest fapt a determinat participarea unui număr ridicat de deținuți la activități lucrative, programe educative și moral-religioase, consolidarea echilibrului între sistemul sancționator determinat de încălcarea regulilor în penitenciar și sistemul de recompense rezultat în urma unor conduite constant pozitive.

În anul 2018, au fost încheiate 43 contracte de voluntariat cu persoane juridice de drept public sau persoane juridice de drept privat, fără scop patrimonial, fiind implicaţi în activități lucrative un număr de 521 deținuți (efectiv mediu în penitenciar 887), 78 de contracte cu beneficiarii forţei de muncă speciale, persoane juridice, şi un număr de șase contracte, persoane fizice.

Bilanțul complet pe anul 2018 al Penitenciarului Timișoara poate fi consultat AICI.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.