Poveștile cutremurătoare de viață din casa oamenilor fără casă

Poveștile cutremurătoare de viață din casa oamenilor fără casă

0
DISTRIBUIȚI

Alexandru Silvester are 66 de ani și un destin care bate filmul. Aproape și-a pierdut auzul, a rămas fără apartament și a locuit într-o colibă din lemn, iar soția i-a murit de cancer în urmă cu patru ani. Dar, cu toate acestea, încă mai are putere să zâmbească. În acest moment, bărbatul este ajutat să se pună pe picioare, după ce a intrat într-o depresie cruntă de dorul femeii care i-a fost alături în ultimii aproape 20 de ani, în cadrul unui centru rezidențial inediat, realizat la Timișoara din bani europeni. Centrul este dedicat oamenilor fără adăpost, care primesc o mână de ajutor pentru a se reintegra în societate, fiind construit pe str. Telegrafului, în urma unei investiții de aproximativ un milion de euro.

Pentru Alexandru Silvester, dar și pentru alți 50 de oameni cu povești la fel de triste ca ale lui, acest centru rezidențial reprezintă „acasă”. A ajuns să locuiască aici după ce soția i-a murit, în anul 2015. Înainte, pentru că nu avea o stare materială prea bună, venea zilnic la cantina socială a Direcției de Asistență Socială a Primăriei Timișoara, lângă care a fost construit centrul, pentru a primi o masă caldă zilnic, gratuit.

„Am fost crescut doar de mamă. Am reușit să termin opt clase, iar la vârsta de 16 ani m-am angajat pentru prima dată. Apoi am plecat în Armată și din cauza unei arme care s-a descărcat, unui număr de șase inși care eram lângă, ni s-a spart timpanul. Eu am fost cel mai grav. Încet, am început să-mi pierd auzul. În anul 1972, împreună cu mama am cumpărat un apartament cu două camere, în Circumvalațiunii. Din păcate, în 1994, a venit apă clocotită la robinet, mama făcea baie și a murit din cauza apei fierte. Au murit mai multe persoane atunci, la Timișoara. Am fost șocat, am văzut-o pe mama moartă în vană, plus că am rămas singur”, ne povestește Alexandru Silvester.

După pierderea mamei, bărbatul a fost convins de o vecină să schimbe apartamentul cu două camere cu o garsonieră, aflată în același bloc. După mai multe insistențe, Alexandru Silvester a acceptat și a primit 1.800 de mărci pentru că și-a dat apartamentul. Doar că, peste un timp, a fost înștiințat că impozitul pe garsonieră nu a fost plătit în ultimii cinci ani. Bărbatul nu a avut de unde să plătească datoriile, iar în final a luat decizia de a o vinde.

Între timp, Alexandru Silvester a întâlnit-o pe Steluța, femeia care i-a fost alături timp de 17 ani. Cei doi i-au convins pe proprietarii unei grădini din Timișoara să-i lase să-și ridice o mică colibă din lemn, în care au locuit până când Steluța a murit, fiind diagnosticată cu cancer pulmonar. „Steluța a mai fost măritată o dată, avea trei copii. Fostul soț a bătut-o foarte mult. Eu i-am dat o singură palmă, pentru că stătea pe pervaz și mi-a fost teamă că o să cadă. Foarte bine m-am înțeles cu ea. După ce a murit, am fost depresiv, plângeam mereu, n-am mai putut să stau în locul ăla și am fost primit la centru. Nu am avut niciodată probleme cu alcoolul, toată viața am muncit pe unde am putut. Aici la centru mă simt ca într-o familie”, a povestit Alexandru Silvester. Acum, bărbatul este la pensie, iar reprezentanții centrului rezidențial de pe str. Telegrafului l-au ajutat să primească un aparat auditiv și au depus actele necesare pentru ca acesta să poată locui într-un azil din Timișoara.

O poveste la fel de impresionantă are și Daniel Topolovcici, de 40 de ani, care se numără printre beneficiarii centrului rezidențial pentru oamenii străzii al Direcției pentru Asistență Socială din cadrul Primăriei Timișoara. Daniel a venit pe lume prematur, la șapte luni. Ulterior, a fost diagnosticat cu epilepsie și cu tulburări de comportament, iar în acest moment este sub tratament. Bărbatul a locuit doar cu mama, care are deficiențe psihice, și cu care  nu s-a înțeles niciodată. În urmă cu 14 ani, după un conflict, Daniel a plecat de acasă, a ajuns să doarmă sub cerul liber, iar apoi și-a petrecut nopțile în adăpostul pentru oamenii străzii de pe str. Brâncoveanu din Timișoara. A lucrat în tot acest timp în diferite locuri, iar în anul 2015 a mers la centrul rezidențial deschis pe str. Telegrafului. În prezent, Daniel are pensie de boală, nefiind apt să muncească din cauza afecțiunilor de care suferă, iar acum așteaptă să fie primit într-un centru pentru adulții cu handicap din județul Timiș.

O șansă la o viață nouă a primit și Grigore Ugorceag, în vârstă de 50 de ani.


Bărbatul a fost la un pas de moarte în anul 2015, după ce a fost lovit de tren. A rămas cu o pareză facială și cu piciorul stâng mai scurt cu cinci centimetri decât cel drept. Din cauza problemelor de sănătate, nu a mai putut lucra.

„M-am născut în Bistrița, am avut o copilărie grea, am fost abuzat de un frate vitreg”, povestește Grigore, dar vocea începe să-i tremure și izbucnește în plâns. În anul 1976, a ajuns la Jimbolia, după ce mama s-a recăsătorit, iar bărbatul a lucrat pe unde a putut pentru a câștiga o pâine. Acum 19 ani, a plecat din Jimbolia și pe unde a mers la muncă, i-a rugat pe patroni să-i ofere și lui o mică cămăruță, pentru a avea unde să doarmă. Au fost perioade în care Grigore a fost nevoit să doarmă chiar și pe stradă. De un an și câteva luni, bărbatul a ajuns la centrul rezidențial, pentru că nu a mai putut să muncească și nici să se întrețină. „Aici este mai mult decât bine. Acum sunt la pensie. Visul meu este să scap de cârje, să pot să mă fac bine, iar apoi vreau să încerc să lucrez pe undeva. Sunt programat la operație pentru proteză de șold, la doctorul Săndesc, la Spitalul Județean Timișoara, să pot și eu să merg. Nu știu când îmi vine rândul, pentru că mi s-a spus că sunt multe persoane pe lista de așteptare”, a precizat Grigore Ugorceag.

Ajutor pentru o viață nouă

Toți cei trei bărbați sunt beneficiari ai Complexului de servicii „Sfântul Francisc”, de pe str. Telegrafului, realizat din fonduri europene în anul 2015, în cadrul căruia există un serviciu social, funcționează cantina socială, precum și centrul rezidențial pentru persoanele fără adăpost. Complexul de servicii sociale de pe str. Telegrafului aparține Direcției de Asistență Socială din cadrul Primăriei Timișoara și are o capacitate de 54 de locuri. Pe perioada iernii, locurile sunt însă insuficiente.

„Centrul este împărțit în trei componente mari. Prima fază este serviciul de triaj, care înseamnă intrarea persoanelor fără adăpost. Acolo pot veni pentru a beneficia strict de igienizare, de deparazitare, echipare, servicii medicale, informare cu privire la ce drepturi au în comunitate, de ce pot beneficia. Dacă doresc să rămână, avem componenta de urgență. Acolo începe procesul efectiv de lucru cu ei, de evaluare inițială, vedem care sunt nevoile lor, care sunt problemele lor și în funcție de asta se stabilește echipa multidisciplinară, care plănuiește împreună cu beneficiarul ce este de făcut pe viitor. Dacă sunt din alt județ, o lună de zile au dreptul să stea în centru, își identifică ei aici ceva de lucru și vor să rămână în Timișoara. Dacă nu, noi în această perioadă luăm legătura cu județul de proveniență, îi anunțăm că au o persoană aflată în situație de risc, pe care noi o s-o redirecționăm spre județul de unde vin. Sunt foarte mulți din Moldova și din Oltenia. Majoritatea oamenilor fără adăpost sunt bărbați, 90%. Acum, în centru avem șapte femei și restul 44 sunt bărbați”, ne-a explicat Delia Murariu, șeful centrului.

În cazul persoanelor fără adăpost din județul Timiș care vor să rămână în centru și vor să fie ajutați pentru a se reintegra în societate, aceștia pot beneficia de serviciile oferite, inclusiv de cazare, pe o perioadă de un an, care poate fi prelungită cu încă unul.

„Marea majoritate a persoanelor fără adăpost nu au acte de identitate. În primul rând, ne ocupăm să le facem actele de identitate. Dacă o persoană este aptă de muncă, identificăm un loc de muncă. Dacă are probleme medicale, vedem ce putem face, încadrare în grad de handicap, obținere pensie de invaliditate. Dacă este bătrân, ne ocupăm să vedem dacă îi găsim loc la un cămin de bătrâni. Dacă este bătrân și nu are niciun venit, vedem de unde găsim vechime, să le facem pensia. Dacă le găsim familia, este și mai ideal, dar mai puține cazuri am avut în care familia a fost un sprijin pentru noi. Toți cei care muncesc și toți cei care realizează orice fel de venit, chiar și din ajutorul social, au obligația contractuală să-și depună 60% din venit într-un cont, pentru a-i ajuta atunci când pleacă de aici. Sunt cazuri în care vin cu o grămadă de datorii la diverse bănci, ori alea trebuie achitate. Sunt unii și cu probleme cu alcoolul. Vara, mulți care au probleme cu alcoolul preferă să stea pe stradă. Aici nu au voie să vină în stare de ebrietate, nu au voie să consume alcool. Avem în centru oameni care vin și pleacă. Îi primim înapoi. Sunt foarte multe cazuri care nu au mai revenit din cauza restricțiilor. Aici nu pot să facă ce vor. Aici nu vii ca la hotel să dormi. Noi le cerem programul de la serviciu, se ia legătura cu angajatorii. Îi urmărim în vederea reintegrării sociale”, a detaliat Delia Murariu.

Din 2015 și până în prezent, aproximativ 500 de persoane au trecut pragul centrului rezidențial de pe str. Telegrafului, fiind ajutate să înceapă o viață nouă.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.