Preoții au început o campanie anti-coroane la înmormântari. Care sunt motivele

Preoții au început o campanie anti-coroane la înmormântari. Care sunt motivele

0
DISTRIBUIȚI

Preoții din Lugoj au început o adevărată campanie în rândul credincioșilor prin care încearcă să-i determine pe aceștia să nu mai aducă coroane de flori la înmormântări. Astfel, la capelele din localitate au fost instalate anunțuri prin care oamenii sunt îndemnați să vină la înmormântare doar cu o floare, iar restul banilor pe care i-ar fi dat pe o coroană să fie dați în plic familiei celui decedat. ”În acest mod vom ajuta familia, iar parohia va fi scutită de costurile mari la salubritate”, se arată pe unul intre panourile instalate.

Inițiativa aceasta am avut-o de acum 2-3 ani, însă e foarte greu. Aici trebuie să lucrăm cu mentalitatea omului, adică să îl convingem. Eu am spus și la întâlnirile noastre, nu putem lua o măsură radicală, să punem pază la cimitir.


Sunt și cetățeni care vin din alte părți și nu au cunoștință de intenția noastră. Trebuie să lămurim oamenii, să vorbim cu ei în permanență. Eu le-am spus și în biserică, la botez sau la cununie când mergem ca invitați venim cu plicul cu bani, iar la înmormântare cheltuim pe coroane din plastic ce se aruncă. Am văzut înmormântări și cu peste 100 de coroane, ori dacă socotim câți bani s-au cheltuit pe acestea, vedem că am fi putut ajuta cu mulți bani familia aflată la necaz”, a declarat  P. On. Părinte Ioan Cerbu, protopopul Lugojului, pentru Express de Banat.

Zoltán Gáll, preotul Bisericii Reformate din Lugojm a explicat că ”de multe ori se întâmplă ca persoana care a decedat să se confrunte cu o boală care necesită un tratament costisitor și de lungă durată, așa că familia acesteia are mare nevoie de ajutor. Cei care doresc să aducă un omagiu pot renunța la coroanele funerare, ajutând în schimb cu bani familia îndoliată. Am discutat și cu celelalte culte și încercăm să vorbim cât mai mult cu oamenii, pentru a produce o schimbare”.  Preoții susțin, de asemenea, că majoritatea coroanelor sunt din plastic și există riscul producerii de incendii în cimitire.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.