Marile firme din Timișoara acuză primăria de indolență în sprijinirea școlii profesionale....

Marile firme din Timișoara acuză primăria de indolență în sprijinirea școlii profesionale. Un atelier așteaptă de trei ani renovarea

0
DISTRIBUIȚI
atelier-scoala
Foto: Arhivă

Mai mult de jumătate dintre elevii înscriși la Colegiul Tehnic Energetic „Regele Ferdinand I” din Timișoara sunt ajutați să învețe o meserie de către mai multe companii. Vorbim de aproximativ 200 de adolescenți de la clasele profesionale după model dual, care sunt sprijiniți cu burse de către firmele partenere, dar și din punctul de vedere al echipamentelor.

Din păcate, reprezentanții Primăriei Timișoara par să nu fie interesați să le asigure acestor elevi condiții decente pentru a deveni buni meseriași la finalul studiilor. Astfel, primăria nu a fost în stare să modernizeze atelierul-școală al unității de învățământ. Viceprimarul Dan Diaconu dădea asigurări, în septembrie 2015, că atelierul-școală va fi reabilitat până la sfârșitul anului.


De atunci au trecut mai bine de trei ani, iar corpul de clădire se află în aceeași stare deplorabilă, astfel că nu poate fi folosit.

Astăzi, în cadrul unei întâlniri la care au participat experți europeni interesați de soarta învățământului profesional, la Colegiul Tehnic Energetic „Regele Ferdinand I”, reprezentantul unei firme care-i sprijină pe elevii dornici să învețe o meserie a atras atenția asupra faptului că „în ultimii cinci ani, nu am primit nimic de la primărie, doar discuții și discuții. Această școală are nevoie de investiții”. Pe de altă parte, un reprezentant al Primăriei Timișoara a ținut să facă noi promisiuni.

„Am susținut și susținem școlile din Timișoara și ne raportăm acum la această școală. În ultimii ani, începând din 2012, am investit aici pe partea de infrastructură, în unul dintre internatele școlii, în cantină. Acum pregătim un proiect de hotărâre prin care toți copiii din învățământul profesional și învățământul profesional dual să primească o masă caldă. Am investit în școală, în laboratoarele unității de învățământ și în atelierul școlii, care acum nu este gata datorită proastei colaborări cu constructoril cu care am avut contractul. Dar eu vă asigur că în cel puțin trei luni această lucrare va fi gata și copiii o să poată folosi acest spațiu pentru practica lor”, a explicat Anca Elena Lăudatu, din partea Primăriei Timișoara.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.