Pe lângă duelurile din teren Timişoara şi Aradul şi-au disputat şi titlul neoficial de leagăn al fotbalului pe actualul teritoriu al României. Alături de vecinii de la nord, lugojenii au fost de asemenea printre primii care s-au bucurat de un club sportiv dedicat şi sportului rege. Întâiul duel internaţional cu rezonanţă a avut loc însă în anul 1913, când pe Bega au sosit englezii de la Oxford City.
Ca parte din Austro-Ungaria, formaţiile din zona Banatului jucau des cu formaţiile din Vârşeţ şi Subotica, astăzi parte din Serbia. Un „match” de anvergură cu un adversar de peste graniţe a avut loc mai întâi la Oradea. Conform analelor o selecţionată de pe Crişul Repede a fost vizitată de gruparea engleză Bishop Auckland în 1905. În anul următor FC Timişoara (CAT) primise vizita lui Budapesti FC, cel mai îndepărtat adversar de până atunci. Gruparea din Capitala Ungariei s-a impus cu 7-1, arătând superioritatea fotbalului de pe Dunăre de atunci.
Poate primul eveniment fotbalistic major pe Bega s-a desfăşurat însă în primăvara lui 1913, mai exact pe data de 25 martie. CAT-ul a primit atunci în premieră vizita unei trupe din ţara inventatorului celui mai popular sport. „Vizita primei echipe engleze la Timişoara a stârnit un ecou mare în Banat. Stadionul C.A.T.-ului a devenit neîncăpător. Din relatările presei reiese că locuitorii oraşului au aşteptat pe campioana de amatori a Angliei ca pe nişte oameni sosiţi de pe altă planetă”, se arată în cartea „Timişoara – leagănul fotbalului românesc”, scrisă de Iosif Dudaş. De precizat că termenul „campioni” poate fi o exagerare, căci în acel an oaspeţii timişorenilor au fost cei de la Oxford City FC, grupare care avea statutul de finalistă a Cupei Angliei destinată grupărilor de amatori. Puterea fotbalului britanic s-a văzut însă pe gazon, unde scorul a fost 3-1 (2-0) pentru vizitatori, deşi gazdele primiseră trei jucători de la concitadina Chinezul (Sidon, Covaci şi Iser). Sursa menţionată precizează şi echipa completă folosită de timişoreni: Muller – Lobl I, Iser – Ransberger, Aichinger, Boşneacovici – Bauer, Sidon, Covaci, Molnar II, Molnar I. Într-o altă lucrare, „Fotbal de la A la Z” (autori Mihai Ionescu, Mircea Tudoran), se precizează că circa 4.000 de spectatori ar fi umplut până la refuz arena bănăţenilor la acel joc internaţional, un număr extraordinar pentru acele timpuri. Mai ales că Timişoara avea cam un sfert din populaţia de azi.
Interesant e că CAT a fost aproape, în acelaşi an, de un titlu care poate fi privit inedit acum. Gruparea timişoreană câştigase Campionatul districtual al ediţiei 1912-13 şi a disputat la Subotica finala campionatului Ungariei de Sud, dar a cedat cu 4-1 în faţa localnicilor de la Bacska după un duel tensionat, în care a fost nevoie şi de intervenţia poliţiei. Gazdele fiind acuzate pentru jocul dur prestat.
Tururi externe pentru starurile Chinezului
Anul 1913 a fost totodată şi cel în care s-a încheiat supremaţia CAT-ului în fotbalul timişorean. Port-drapelul a fost preluat de Chinezul, alb-violeta înfiinţată cu trei ani mai devreme şi care avea să câştige şase titluri ale României, unul după altul. În 1914 Chinezul, club denumit după eroul bănăţean popular Pavel Chinezu, a participat la Cupa Corinthian. Iar în luna martie a acelui an a înfruntat-o pe „33” FC Budapesta în faţa căreia a pierdut, scor 0-2, „nemeritat” conform surselor acelor vremuri. Chinezul a cucerit şi două campionate de război ale Ungariei de Sus (1916-17 şi 1917-18).
După Primul Război Mondial selecţionata naţională a României se confunda practic cu cea a Chinezului. Ritter, Schiller, Frech I, R. Wetzer şi Tanzer erau lideri la selecţii. Iar ei au compus în mare parte echipa „tricoloră” care a obţinut succese notabile peste hotare, printre care: un 3-1 la Istanbul cu Turcia şi un 3-2 la Zagreb cu Iugoslavia. Astfel, România se alegea cu trofeul „Cupa de Aur”, pus în joc, graţie 90-95% fotbalului timişorean.
Tot în „Timişoara – leagănul fotbalului românesc” se notează turneul „maraton” făcut de timişorenele Chinezul şi Unirea în Iugoslavia anului 1922. Astfel, prima a disputat zece partide, dintre care a câştigat şapte şi a pierdut trei, în timp ce cealaltă grupare de pe Bega a avut un bilanţ echitabil: două victorii, o remiză şi două eşecuri.
În schimb, printre vizitatoarele Timişoarei s-au numărat austriecii de la Donaustadt Viena şi mai vechea cunoştinţă… Bacska Subotica.
Nici anul viitor nu a rămas fără un turneu bifat „afară”. Tot Unirea a realizat un impresionant tur în Italia. În care a câştigat cinci jocuri din şapte disputate. A pierdut un singur meci iar remiza a fost înregistrată cu o combinată Edera-Pola din Triest, scor 1-1.
În lipsa unor competiţii continentale, precum sunt cele organizate în fotbalul modern sub egida UEFA, cluburile importante efectuau turnee internaţionale apreciate de suporteri. Şi mai interesant pe plan extern a fost sezonul 1924-25. Unirea Timişoara a revenit în Cizmă, unde a întâmpinat de această dată o opoziţie mai puternică şi a încheiat turneul latin cu trei victorii, două rezultate de egalitate şi două înfrângeri. Pe Bega au sosit de asemenea nume importante ale fotbalului central-european. Wienerneustadter Sport Club a remizat cu CAT (scor 3-3), dar a fost depăşită clar de Chinezul (0-5). Nici Slovan Viena nu a putut să-i repună pe campionii României, aflaţi atunci la mijlocul „hegemoniei” pe plan naţional. Austriecii au pierdut acel joc cu 2-1, dar CAT-ul i-a bătut mai clar, cu 2-0. Slovan a plecat totuşi cu un egal, 1-1, obţinut în faţa Unirii.
Alb-violeţii la piramide
În primăvara lui 1926 era deja clar că Timişoara a devenit atractivă la nivel european. Chinezul a învins-o atunci pe „33” FC Budapesta cu 4-2. A doua zi maghiarii au învins ILSA cu 4-1. SAND Subotica a venit de asemenea pe Bega şi a trecut cu 6-2 de ILSA după ce a fost învinsă cu acelaşi scor de alb-violeţi. Aceştia au întreprins în perioada aprilie-mai un turneu cu adevărat special în Egipt şi Turcia, depăşind astfel şi graniţele continentului. Chinezul a disputat atunci un joc intrat în folclor. Deoarece şi aşa echipa bănăţeană se confunda cu reprezentativa României, formaţia timişoreană a evoluat cu numele ţării într-un amical la Istanbul, în care a învins cu 3-1 reprezentativa Semilunii. Un singur jucător nu a fost al Chinezului, Czeh, care aparţinea de Juventus Bucureşti.
Următorul campionat a coincis şi cu ultimul aur intern pentru Chinezul, dar şi cu numeroase jocuri internaţionale. Printre cele mai notabile au fost cele cu Beogradski SK (4-2 în deplasare), AC Bilbao (3-0 acasă!), Ferencvaros (3-2 acasă), Hungaria Budapesta (1-6 în deplasare) sau Slavia Praga (0-2 acasă). În această perioadă s-a remarcat şi revenirea în oraş a britanicilor de la Oxford City, dar de această dată ei au fost învinşi la scor de alb-violeţi, 7-1! „Cea mai comentată a fost dubla întâlnire dintre selecţionatele oraşelor Timişoara şi Budapesta, care a avut loc înaintea începerii campionatului 1926-27. Formaţia română a obţinut două rezultate onorabile. Pe terenul Banatul în faţa a 12.000 de spectatori teamul compus din: Zombory – Steiner II, Hoksary – Teszler, Vogl, Steiner I – Tanzer, Frech, R. Wetzer, Semler Matek a învins selecţionata Budapesta cu scorul de 2-0”, se arată în cartea lui Iosif Dudaş dedicată istoriei fotbalului timişorean. În retur, acea „dublă” s-a încheiat cu scorul de 1-1.
Sezonul 1927-28 a găsit-o însă pe marea Chinezul în impas financiar. La fel ca la alte echipe din Occident, partidele internaţionale erau văzute ca o soluţie de ieşire din impas. Dar socoteala… nu s-a potrivit. Din cauză că federaţia nu a ţinut cont de meciul programat de timişoreni cu WAC Viena. Drept urmare timişorenii au apelat la o echipă „secundă” pentru duelul din sferturile campionatului, cu Şoimii Sibiu. Dar strategia nu a dat roade, sezonul intern a fost ratat iar banii adunaţi din „evenimentul austriac” nu au fost suficienţi pentru a acoperi problemele grave ale clubului.
Ripensia a preluat ştafeta
De declinul Chinezului a „profitat” Ripensia, înfiinţată în 1928. Primul club profesionist s-a remarcat cu palmaresul bogat pe plan extern, mai ales că la început nu a fost primită în campionat. Roş-galbenii au întâlnit astfel într-o perioadă scurtă de timp nume mari ale fotbalului european. Ujpest, MTK, Vasas, FC Milano, Admira Wacker, Montpellier şi St. Etienne au fost partenerele timişorenilor. Printre „ieşirile” importante ale echipei care avea să câştige primul titlu în 1933 s-au numărat turneele din Franţa şi Olanda.
