Protest al angajaților Direcţiei Regionale de Finanţe Timişoara

Protest al angajaților Direcţiei Regionale de Finanţe Timişoara

0
DISTRIBUIȚI

Angajaţii Direcţiei Regionale de Finanţe Timişoara s-au adunat marţi, la orele prânzului, din nou în holul clădirii din Piaţa 700, în cadrul unui protest spontan. De fapt, prin această acţiune, cei câteva sute de angajaţi au încercat să atragă atenţia, în ultimul moment, asupra problemelor legate de desfiinţarea celor opt structuri regionale ale Finanţelor şi transferarea în totalitate a activităţii spre Direcţiile judeţene.

Protestul a avut loc chiar în timp ce la Bucureşti se desfăşura dezbaterea acestei intenţii în cadrul comisiilor de specialitate ale Parlamentului.


Prin protestul spontan desfăşurat s-a încercat tragerea unui ultim semnal de alarmă asupra problemelor care vor apărea atunci când structurile regionale înfiinţate în urmă cu câţiva ani au fost introduse, am aflat de la Virginia Duţu, lider sindical la Timişoara.

Din păcate pentru doleanţele angajaţilor de la Finanţe, comisiile au aprobat desfiinţarea Direcţiilor regionale, proiectul urmând să fie trimis la vot în Parlament. În acest moment se mai încearcă măcar limitarea efectelor negative pe care desfiinţarea acestor structuri regionale le vor avea, au mai spus protestatarii.

Foto: Arhivă

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.