Satul care stătea pe un munte de aur. Istoria fascinantă a locului...

Satul care stătea pe un munte de aur. Istoria fascinantă a locului unde au fost descoperite minerale unice în lume FOTO

0
DISTRIBUIȚI
<


div class="press-in-article" style="margin-left: auto; margin-right: auto; text-align: center; margin-top: 5px; margin-bottom: 5px; " id="press-2108274302">

Un sat pe raza căruia au fost descoperite peste o sută de tipuri de minerale, unele în premieră, dintre care două unice în lume, iar alte cinci existente doar în Africa de Sud este în partea de nord-est a judeţului Hunedoara, între munţi şi păduri, în regiunea cunoscută sub numele de „patrulaterul aurifer al Munţilor Apuseni”. Este vorba despre satul Săcărâmb, care aparţine de comuna Certeju de Sus, odinioară un mic orăşel extrem de înfloritor.

Muntele de aur

Prima galerie a fost deschisă în 1746, după ce, potrivit legendei, un porcar a zărit într-o bună zi un bolovan strălucitor într-o deschizătură a muntelui, care s-a dovedit a fi plin de aur. Timp de mai bine de un secol, în care numărul galeriilor a crescut considerabil, această zonă minieră a fost considerată cea mai rentabilă din Europa, de aici fiind extrase peste 40 de tone de aur din cel mai pur.

Mica localitate a stârnit interesul a numeroşi cercetători de la prestigioase universităţi central-europene, interesaţi de structura geologică a ţinutului, de la care s-au păstrat relatări interesante despre pitoreasca aşezare şi viaţa acesteia, dar şi a numeroşi căutători de aur veniţi de pe întregul continent. Câteva sute de mineri români, maghiari, slovaci, austrieci, sloveni şi italieni s-au stabilit aici, astfel încât, în scurt timp, Săcărâmb a devenit un adevărat orăşel minier, în care s-a înfiinţat şi o şcoală de ingineri mineri.

Muzeu în aer liber

Ulterior, satul a devenit cunoscut şi pentru descoperirile arheologice făcute în împrejurimi, între care se remarcă un vas cu monede de aur din epoca republicii romane, descoperit în 1860, sau pentru aria protejată de interes naţional Măgurile Săcărâmbului, cu o suprafaţă de 13 hectare, o zonă împădurită în care creşte fagul alb, copac cu proprietăţi benefice, care i-a adus supranumele de „pădurea de argint” şi alte peisaje minunate care înconjoară satul, astăzi un adevărat muzeu în aer liber, chiar dacă ultimele mine au fost închise la începutul acestui secol, căci bătrânii satului mai ştiu o mulţime de poveşti de altădată, cu care-i pot cuceri pe turişti.

Pe vremuri, însuşi împăratul Franz Joseph  şi fiul acestuia, arhiducele Rudolf, veneau pe aceste meleaguri la vânătoare de urşi dar şi pentru apele izvorului din pădure, pe care împăratul le considera binefăcătoare pentru sănătatea sa. Muntele Săcărâmb, care te îmbie la drumeţii montane, este considerat, de altfel, un loc magic, încărcat cu energie, căci aerul este puternic ionizat, extrem de benefic pentru sănătatea fizică, psihică şi spirituală.

Satul cu trei biserici

Cea mai veche biserică a aşezării este cea ortodoxă, construită în 1776, care a fost refăcută de mai multe ori, iar biserica romano-catolică a fost ridicată în 1777, chiar din porunca  arhiducesei Maria Tereza după spusele unora, în doar şapte luni. La construcţia bisericii s-a folosit multă rocă vulcanică, biserica a fost pictată cu culori naturale, dar la ultima repictare, în 1968, ultimele picturi murale originale au fost distruse, păstrându-se doar o imagine cu două ciocane şi un opaiţ, însemne minereşti care mai pot fi văzute într-un medalion aflat pe arcada care desparte altarul de nava bisericii. De la primul paroh al bisericii, Joseph Lamasch, s-a păstrat un jurnal scris în limba latină, cu multe detalii interesante despre locuitorii aşezării, informaţii despre minerit şi chiar despre răscoala condusă de Horea, Cloşca şi Crişan, când mai mulţi nobili din regiune s-au refugiat în biserică.

În prezent, biserica este însă într-o avansată stare de degradare. Lăcaşul de cult greco-catolic a fost ridicat în anul 1800, pe un deal de unde se vedea întreaga aşezare, Munţii Metaliferi şi Valea Mureşului, cu oraşul Deva şi impunătoarea sa cetate, şi chiar castelul Hunedoarei, cu munţii din zare, acoperiţi de zăpadă. Biserica a fost distrusă aproape în întregime de un trăznet care a lovit-o în 1970 pentru a treia oară de la construirea ei, iar localnicii spun că, de fiecare dată, nenorocirea abătută asupra lăcaşului de cult a fost prevestitoare de rele. În urma ultimului incendiu, biserica nu a mai fost reparată iar zidul care mai stăc în picioare este cunoscut sub numele de „biserica trăsnită”.

Surse foto: wikipedia.org, adevarul.ro, zdh.ro, vilaanastasia.ro, biserici.org, certejudesus.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.