Timișoreanca Amalia Gaiță: „ Că vine Beth Hart în România, e o...

Timișoreanca Amalia Gaiță: „ Că vine Beth Hart în România, e o veste extraordinară. Că o să cântăm pe aceeași scenă, e o nebunie“

0
DISTRIBUIȚI

Solista timișoreancă Amalia Gaiță a fost invitată să susțină un concert în cadrul ediției din acest an a festivalului Open Air Blues Festival Brezoi – Vâlcea, cel mai important festival independent de blues din România, care anul acesta se va afla la cea de-a treia ediție.La ediția din 2019 a festivalului care va avea loc în perioada 18 – 21 iulie au fost anunțate o serie de nume importante ale scenei, printre care se numără Beth Hart, Diana Rein, Soul Serenade, Leon Beal feat. Sax Gordon, Jonathon Boogie Long sau Ana Popovic, mai multe amănunte despre acest eveniment urmând să fie anunțate în viitorul apropiat

„Că vine Beth Hart în România, e o veste extraordinară. Că o să cântăm pe aceeași scenă, e o nebunie.  Ne vedem în 18 iulie, la Open Air Blues Festival Brezoi – Vâlcea 2019!“, a declarat Amalia Gaiță.

După ce la sfârșitul anului 2017 artista timișoreană Amalia Gaiță și-a lansat albumul de debut cu un concert memorabil, creatoarea discului „Melting Sun“ a revenit alături de colegii ei de trupă cu mai multe concerte în Timișoara și în țară.


Albumul de debut al solistei timişorene, „Melting Sun”, aduce la un loc 11 teme, 11 stări, pornind de la piese energice, ca „Rudy Laughs”, până la calmul „Moon starter” sau „Return to you”. Alături de Amalia Gaiță cântă Adrian Șchiopu – tobe, Mihai Moldoveanu – chitară bas și Vlad Cotruș – chitară. Amalia Gaiță îmbină cu succes pasiunea pentru fotografie cu cea pentru muzică şi a devenit cunoscută melomanilor timişoreni datorită colaborării sale cu pianistul Teo Milea.

„Am început acest proiect în primul rând din nevoia de a-mi exploata mai mult latura creativă în ceea ce priveşte muzica. În paralel cu alte colaborări, am început încă din 2014 să îmi cizelez ideile pentru proiectul personal. Melting Sun se doreşte a fi o împrăştiere de lumină şi energie în cele mai ascunse locuri din noi, devenind un mijloc de colaborare cu alţi artişti şi muzicieni. Muzica este prima mea pasiune. Am început să cânt de pe la 6 ani, participând la diverse competiţii vocale şi făcând parte din proiecte interesante, în timp. Pentru mine, muzica a însemnat joaca şi căutare, experiment. Îmi amintesc cum am copilărit pe muzica lui Clapton, sau Sade, cochetând cu jazz-ul, soul-ul şi rockul pe alocuri. Mi-a fost mereu clar că muzica e o parte importantă din mine, de care trebuie să mă îngrijesc. Mai apoi, în liceu, a apărut interesul pentru fotografie, un domeniu nou şi captivant, care mi-a dat o perspectivă interesantă asupra artei în general. Astăzi mă ocup în mod egal de ambele pasiuni, au aceeaşi importanţă pentru mine, tocmai pentru că se influenţează reciproc, ca idei, compoziţii, stiluri. Puse împreună, muzica şi fotografia mă definesc cel mai bine“, a spus artista.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.