Turmă de mistreți filmată căutând hrană sub stratul gros de zăpadă într-o...

Turmă de mistreți filmată căutând hrană sub stratul gros de zăpadă într-o pădure din Banatul Montan VIDEO

0
DISTRIBUIȚI

O turmă de mistreți a fost filmată căutând hrană sub stratul gros de zăpadă într-o pădure de pe raza Ocolului Silvic Teregova din Caraș-Severin, imaginile fiind postate pe Facebook de Romsilva.

Mistreții au fost filmați de la o distanță mică, în cadrul unei acțiuni de monitorizare a faunei.

Pădurile din zona munților Țarcu, administrate de Ocolul Silvic Teregova, asigură toate condițiile de liniște, adăpost și hrană, zona având o faună bogată și diversă.

„Femelele și puii de mistreț trăiesc în cârduri, acestea fiind conduse de scroafele cele mai bătrâne.


Masculii cei mai puternici sunt solitari, iar ceilalți masculi trăiesc în grupuri separate”, au scris reprezentanții Romsilva.

În România, mistreții sunt larg răspândiți, trăind în pădurile de la câmpie, din Delta Dunării până în cele de munte. Preferă pădurile cu desișuri, pentru adăpost, și cu specii care le asigură o parte din hrană. Hrana sa este majoritar vegetală, precum rădăcini și tulpini, fructi, dar se hrănește și cu larve, râme, gasteropode, ouă și resturi animale. Este un animal robust, cu o lungime de până la doi metri și o înălțime de un metru.

Regia Națională a Pădurilor – Romsilva administrează, prin Direcția Silvică Caraș – Severin, aproape 350.000 de hectare păduri, prin intermediul a 17 ocoale silvice. Din acestea, 24.685 de hectare sunt pe raza Ocolului Silvic Teregova.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.