23 de partide și șapte independenți, înscriși la BEC pentru europarlamentare. Cine...

23 de partide și șapte independenți, înscriși la BEC pentru europarlamentare. Cine sunt cei care vor să ne reprezinte la Bruxelles

0
DISTRIBUIȚI

alegeri

Șapte candidați independenți și 23 de partide s-au înregistrat la BEC pentru alegeri. PSD deschide lista cu Rovana Plumb, ALDE cu Norica Nicolai, PNL-Rareș Bogdan, iar la PMP pe primul loc este fostul președinte Traian Băsescu.

Social-democrații au depus marți lista candidaților pentru europene, alături de 1.395.000 de semnături de susținere, a anunțat secretarul general al PSD Codrin Ștefănescu. PSD are pe listă 43 de candidați la europarlamentare. Partidul deschide lista cu ministrul Fondurilor Europene Rovana Plumb, urmată de jurnalista Carmen Avram și senatorul PSD Claudiu Manda.

Alți social-democrați care completează lista candidaților sunt: Cristian Terheș, Dan Nica, Maria Grapini, Tudor Ciuhodaru, Dragoş Benea, Victor Negrescu, Andi Cristea, Natalia Intotero, Gabriela Zoană, Bianca Gavriliţă, Emilian Pavel, Doina Pană, Crina Fiorela Chilat, Bălănică Mariana, Răzvan Popa, Luminiţa Jivan, Păvelescu Alin.

De asemenea, partenerul de coaliție al PSD, ALDE are 42 de candidați pe lista validată de BEC. Formațiunea condusă de Călin Popescu Tăriceanu a depus la Biroul Electoral Central 400.000 de semnături de susținere. Lista partidului este deschisă de actualul eurodeputat Norica Nicolai, urmată de Daniel Barbu şi europarlamentarul Renate Weber. Următoarele locuri sunt ocupate de Ovidiu Silaghi, Varujan Vosganian, Andrei Gerea, Radu-Lucian Dumitrescu Silaghi, Eusebiu Pistru, Victor-Horia Toma, Ștefan-Sorin Umbrărescu, Tudor-Tim Ionescu, Bogdan Ștefanachi, Ionel Muscalu și alții.

Liberalii deschid lista cu jurnalistul Rareș Bogdan

PNL a depus, miercuri, la BEC lista cu candidaturi la europarlamentare alături de peste 1.400.000 de semnături de susținere. Partidul condus de Ludovic Orban are pe lista 42 de candidați în total. Liberalii deschid lista la europene cu jurnalistul Rareș Bogdan, urmat de Mircea Hava, primar Alba Iulia, Siefried Mureșan, europarlamentar, Daniel Buda, europarlamentar, Adina Vălean, europarlamentare, Vasile Blaga fost co-președinte PNL și fost președinte PDL, Dan Motreanu, fost deputat, Gheorghe Faclă, primar Arad, Cristian Bușoi, europarlamentar, Marian-Jean Marinescu, europarlamentar, Vlad Nistor și Mihai Țurcanu.

Liderii PLUS și USR, Dacian Cioloș și Dan Barna, au depus, marți la BEC, peste 500.000 de semnături și lista candidaților pentru alegerile europarlamentare. Lista comună a alianței USR-PLUS are un total de 43 de candidați. Configurația celor înscriși în competiția pentru un mandat în Parlamentul European este următoarea: 1. Dacian Cioloş, preşedintele PLUS, 2. Cristian Ghinea (USR), 3. Dragoş Pîslaru (PLUS), 4. Clotilde Armand (USR), 5. Dragoş Tudorache (PLUS). 6. Nicolae Ştefănuţă (USR), 7. Vlad Botoş (USR), 8. Ramona Strugariu (PLUS), 9. Vlad Gheorghe (USR), 10. Alin Mituţă (PLUS), 11. Anamaria Naomi Reniuţ (PLUS), 12. Valeriu Nicolae (PLUS), 13. Oana Ţoiu (PLUS), 14. Radu Ghelmez (USR), 15. Liviu Iolu (PLUS).

PMP mizează pe Traian Băsescu la alegeri

Și lista candidaților PMP validată de BEC este formată din 43 de candidați. PMP a depus miercuri, alături de listă și peste 400.000 de semnături. Traian Băsescu este pe prima poziția a PMP la alegerile europarlamentare. Pe al doilea loc se află preşedintele partidului, Eugen Tomac. Pe celelalte locuri sunt: Ioana Constantin, Marius Pașcan, Simona Vlădică, Robert Turcescu, Teodora Desagă, Petru Movilă, Cătălina Bozianu și Cătălin Bulf.

UDMR are în total 43 de candidați. Lista Uniunii la alegerile pentru Parlamentul European este deschisă de actualul eurodeputat Iuliu Winkler, urmat de preşedintele FUEN, Lorant Vincze. Lista Uniunii este completată de: Csilla Hegedus, Csongor Oltean, Csaba Sogor (actual europarlamentar), Elisabeta Irina Kovacs, Zoltan-Atilla Cseke, Erika Benko, Csaba Pataki, Zsombor Ambrus, Ildico Szocs, pe ultimul loc, fiind președintele UDMR Kelemen Hunor, respectiv 43.

Pro România are 33 de candidații pe lista validată de BEC. Pe primul loc este președintele partidului Victor Ponta, urmat de comisarul european Corina Crețu, fostul prim-ministru Mihai Tudose și fostul premier al Republicii Moldova Iurie Leancă. Pe locurile următoare sunt Geanina Pușcașu, Gabriela Podașcă, Cristian Cosmin, Ioana Petrescu, Mihai Sturzu și Ionela Danciu.

UNPR a depus la BEC o listă de 43 de candidați la europarlamentare. Cu toate că președintele UNPR Gabriel Oprea spunea că va deschide lista partidului la europene, pe lista validată de BEC pe primul loc este Ilie Năstase, urmat de Anghel Iordănescu. Alți candidați ai formațiunii sunt: Luminița Pachel Adam, Ciprian Claudiu Tănăsescu, Mircea Manolache, Constantin Tomescu, Gheorghe Bică, Apostol-Picu Roman, Laura Bercaru, Ene Dinga.

Inițial PRU deschidea lista cu Sebastian Ghiță, însă acesta s-a retras din cursă, precizând pe Facebook că nu s-a schimbat nimic în România. Prin urmare, președintele formațiunii Bogdan Diaconu este pe primul loc la europarlamentare. El a spus despre Ghiță că și-a retras candidatura pentru ca partidului să nu îi fie blocată înscrierea în competiția pentru PE. Pe lista PRU sunt 30 de candidați. Următoarele locuri sunt ocupate de: Laurențiu Andrei Piticaș, Florian Mirea Diaconu, Dumitru Bădrăgan, Rudi Bugă, Ovidiu Zară, Iulian Răzvan Ciortea, Ștefan Lungu, Ioan Constantinescu, Cristian Ionuț Stuparu.

Dreapta Liberală deschide lista cu președintele partidului, Viorel Cataramă, urmat de Dumitru Bălan, antreprenor Botoşani, Olimpiu Nistor, antreprenor Bistriţa, Mihaela Poenar, antreprenor Deva, Marilena Dinu, antreprenor Bucureşti, Gabriel Gabor, antreprenor Tg. Mureş, Marian Burda, antreprenor Ilfov, Cristian Ilia, antreprenor Reşiţa, Marius Şarpe, angajat în sectorul public Bucureşti, Cornelia Podoleanu, angajată în sectorul privat Suceava, și de Emil Comşa pensionar Constanţa. Dreapta Liberală are pe listă un număr total de 33 de candidați.

Alte partide aduc în prim plan foști parlamentari sau actuali eurodeputați

Eurodeputatul neafiliat Cătălin Ivan candidează pentru alegerile europarlamentare din partea noului partid PRODEMO. Fostul social-democrat este urmat de Ioana Picos-Făgădaru, Cornel Radu Loghin, Aristidie Emilian Burdușel, Bogdan Tudor Matei. În total PRODEMO are 27 de candidați pe listă.

Partidul Neamul Românesc este fondat de fostul deputat PSD Ninel Peia, care a fost exclus din rândul social-democraților, la începutul lunii martie a anului 2016. Acesta deschide lista la alegerile europarlamentare. În total sunt 39 de candidați înscriși în competiție din partea Partidului Neamul Românesc, care are deviza „Național, Creștin, Conservator. Sunt român și punctum!”.

Partidul Social Democrat Independent (PSDI) are o listă de 43 de candidați.


Marian Vanghelie a fost cel care a venit să depună lista candidaților la europarlamentare, joi, la BEC. Pe primele 10 locuri figurează: George Cornel Comșa, Mariana Carmen Dăscălescu, Radu Stancu, Sergiu Plîngău, Vili-Mihaela Constantin, Marius Bogdan Ilie, Virgil Nicorescu, Andreea Mădălina Mustăreață, Răzvan Rotaru, Florin Ștefan Vasile.

O altă formațiune care are un candidat înscris la europarlamanentare este Partidul Națiunea Română (PNRo), condus de John I. Banu Muscel, care are un program politic numit „Încredere, Unitate, Prosperitate”. Candidatul la alegerile pentru Parlamentul European al PNRo este Vasile Chițea. Potrivit site-ului formațiunii, PNRo militează pentru promovarea României și a intereselor sale pe plan internațional prin toate pârghiile existente: Organisme Internaționale, Președinție, MAE, Ambasade, Cultură, Sport, Tehnologie etc.

Partidul România Mare are o listă de 43 de candidați. PRM, condus interimar în prezent de Adrian Popescu, este deschisă de Victor Teodor Iovici. Pe următoarele locuri sunt: Gabriel-Constantin Ureche, Ionela-Alina Geonea, Gheorghe Berceanu, Nistor Lihet, Angela Ghenciu, Alexandru Popa-Florea, Vasea Carchelan, Dan Brudascu, Gheorghe-Viorel Pascariu.

Andrei Chebuțiu este singurul candidat înscris pe lista Partidului Oamenilor Liberi (POL) la europarlamentare. POL este un partid reformist local, cu sediul în Târgu-Mureș. Potrivit site-ului formațiunii, „crezul central al Partidului Oamenilor Liberi este acela că o ființă umană este liberă doar atunci când îi sunt respectate și apărate toate drepturile și libertățile fundamentale și când aceasta respectă și apără, la rândul ei, toate drepturile și libertățile fundamentale ale celorlalți”.

Partidul Democrației și Solidarității -Demos are o listă de 12 candidați, validată de BEC. Candidații sunt: Claudia Linda Sziga, Andreea Iorga-Curpan, Daniela Veronica Gabor, Andreea Monica Petruț, Flavia Iulia Matei, Amalia Epure-Ilieș, Roxana Păduraru, Elena Iulia Trifan, Mihaela Biolan, Claudiu Ștefan Crăciun, Joachim Froedrich Cotaru, Daniel Ciprian Iancu. În iunie 2018 a fost înregistrat Partidul Democrației și Solidarității – Demos, acesta fiind până atunci, din 2015 Platformă politică. Conform site-ului formațiunii, majoritatea membrilor și prietenilor Platformei nu au mai făcut politică, fiind însă activi la nivel civic și comunitar. „Schimbăm felul prin care se face politică, construind curat, pe baze voluntare, cu resurse modeste dar transparente, totul în sprijinul unor valori și principii în care credem”, spune sursa citată.

Partidul Forța Pensionarilor are 14 candidați la alegerile pentru PE. Pe primele cinci locuri sunt: Pavel Platona – jurist pensionat, Florea Mitroi – jurist pensionat, Vasile Caraian – medic veterinar pensionat, Ion Uță – profesor pensionat, Gheorghe Cone – contabil pensionat.

Partidul Comunitar din România (PCDR) este fondat de Petre Ignatencu și are deviza „Comunitarismul – o nouă alternativă la capitalism”. Conform site-ului partidului, „comunitarismul este o formă superioară de organizare a societății și statului pornind de la comunitatea umană în forma sa naturală, «COMUNA PRIMITIVĂ»”. PCDR are 15 candidați înscriși la alegerile europarlamentare, primele cinci locuri fiind ocupate de: Petre Ignatencu, Liviu Lungu, Sergiu Fendrihan, Aneta Toma, Voicu Coman.

Fostul primar al Clujului, Gheorghe Funar, vrea un mandat în PE

Pe primul loc la europarlamentare din partea Partidului România Noastră (PRN) este Gheorghe Funar, fostul primar al orașului Cluj-Napoca. Potrivit Facebook, PRN este „unicul partid din România care își asumă apărarea și promovarea valorilor națiunii române”. Următoarele patrul locuri sunt ocupate de: Ovidiu Danteș, Mihaela Angela Bălan, Mihail Edu și Ion Dragomir. În total PRN are 43 de candidați la europene.

Partidul Blocul Unității Naționale sau partidul BUN are 12 candidați la europarlamentare, pe primul loc fiind Gabriel Alexandru Vulpoiu, economist. Conform site-ului formațiunii, „Blocul Unităţii Naţionale este o nouă forţă politică naţională de centru-stânga, care are în vedere valorile europene ale statului de drept, ale democraţiei şi economiei sociale de piaţă. Blocul Unităţii Naţionale îşi propune să fie tribuna de unde să se exprime toţi cei care îşi doresc cu adevărat modernizarea și dezvoltarea armonioasă a României”.

Partidul Socialist Român (PSR) condus de Constantin Rotaru are 28 de candidați la europene. Pe primul loc este Marin Badea, pensionar care a fost profesor. Potrivit programului politic, PSR este „un partid autentic de stânga, cu un program de inspiraţie marxistă”. Formațiunea „militează pentru înfăptuirea în România a Modelului socialist de dezvoltare durabilă pe baza Statului socialist de drept şi a Economiei socialiste de piaţă”.

Cea de-a 23 a formațiune înscrisă la europarlamentare este PartidulNoua Românie (PNR), fondat de Sebastian Popescu. Acesta deschide și lista la europene, în total fiind 15 candidați. Programul politic al PNR se numește „Românul înainte de toate”, fiind conceput „pornind de la premisa OMUL înaintea STATULUI”, conform site-ului formațiunii.

Candidați independenți

În competiția alegerilor pentru PE sunt înscriși și șapte candidați independenți: Ana-Daniela Dobre, Octavian-Iulian Tiron, Gregorian Carmen Tudoran, George-Nicolae Simion, Peter Costea, Gabriela-Ștefania Nuț, Luminița Velciu.

Calendarul pentru europarlamentare

Până pe 6 aprilie BEC trebuie să ia decizia de admitere sau respingere a candidaturilor, iar până pe 7 aprilie BEC trebuie să transmită către AEP un exemplar al persoanei eligibile comunitar, potrivit unei hotărâri a Guvernului pentru aprobarea Programului calendaristic pentru realizarea acțiunilor necesare pentru alegerea membrilor din România în Parlamentul European în anul 2019, adoptată pe 15 februarie de Executiv.

De asemenea, până pe 12 aprilie pot fi depuse contestații privind admiterea sau respingerea candidaturilor, soluționarea contestațiilor făcându-se Tribunalul București, în cel mult două zile de la înregistrare.

Totodată, soluționarea apelului asupra contestațiilor va fi făcută până la data de 15 aprilie, iar candidaturile vor fi definitivate pe 16 aprilie.

Pe 17 aprilie va fi stabilit numărul de ordine pe buletinele de vot, prin tragere la sorți, ale partidelor politice, organizațiilor cetățenilor aparținând minorităților naționale, alianțelor politice și electorale care au depus liste de candidați, precum și a candaților independenți.

Tot pe 17 aprilie va fi comunicat către BEC, numele reprezentanților partidelor politice, organizațiilor cetățenilor care aparți minorităților naționale, alianțelor politice sau electorale dintre acestea care participă la alegeri și care au membri în Parlamentul European, care vor face parte din BEC.

Campania electorală începe pe 27 aprilie și se încheie pe 25 mai, ora 7.00. Alegerile europarlamentare au loc pe 26 mai. Deputaţii europeni sunt aleşi o data la 5 ani, iar în România primele alegeri europarlamentare au fost organizate în 2007.

Componenţa PE a fost schimbată de Brexit, motiv pentru care România va avea un mandat în plus, urmând să avel 33 de eurodeputaţi din cei 705 de euroaleşi. Parlamentul European este singura adunare transnaţională din lume aleasă prin vot direct.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.