ACS Poli a remizat cu Luceafărul după ce a beneficiat 40 de...

ACS Poli a remizat cu Luceafărul după ce a beneficiat 40 de minute de superioritate numerică. Elevii lui Răchită au irosit şi un penalty FOTO

0
DISTRIBUIȚI

ACS Poli a fost condusă acasă de Luceafărul in runda a 23-a, dar a reuşit să revină in partea a doua. Formaţia pregătită de Vivi Răchită a beneficiat la aceeaşi fază de o eliminare şi un penalty, irosit de Sidorenco. Golul timişorenilor a fost marcat de Alex Bădăuţă, titularizat la debutul pentru noua echipă, s-a incheiat 1-1.

In minutul 7 ACS Poli putea deschide scoru dacă moldoveanul Calugher, care nu a ajuns centrarea lui Ţigirlaş. Timişorenii au pus presiune in primele minute, dar Luceafărul a deschis scorul in minutul 23 prin Vasile Pop, care a preluat nestingherit in careu şi a trimis din demivole in cros. Primul gol incasat de „noua” echipă le-a pus uşor plumb in picioare amfitrionilor.

La reluare, in minutul 55 are loc un moment-cheie. Uyi cade in duel cu Yabre şi fundaşul Luceafărului vede al doilea cartonaş galben de la Marius Chioran, care a acordat şi penalty. Lovitura de la 11 metri a fost insă irosită de Sidorenco, moldoveanul a tras in stânga portarului Moga şi acesta i-a ghicit intenţia. Oaspeţii au tras apoi de timp cât au putut şi au acuzat acordarea loviturii de pedeapsă.

Atacul bănăţean a beneficiat de multe faze fixe rămase fără rezultat. Mai aproape de gol s-a aflat Oltenau, care după o oră de joc a ochit bara din stânga portarului, la o fază la care Moga era invins. 20 de minute mai târziu, recentrarea cu capul trimisă de Golda l-a găsit liber pe Bădăuţă, care a trimis din câţiva metri in plasă. Tot gazdele au fost mai insistente pe final, dar s-a incheiat 1-1.

ACS Poli acumulează 14 puncte şi se află acum la 10 distanţă de salvare. Luceafărul are 25 de puncte.

ACS Poli: H. Moldovan – Ţîgîrlaş (46, Bilia), Paramatti, Uyi, Vl. Olteanu – D. Codrea, D. Pop (46, Manoache) – Buzan (74, Golda), Calugher, Bădăuţă – Sidorenco. Antrenor: Valeriu Răchită

Luceafărul: Moga – Ciul, Yabre, Băican, Mohedja – Mitrică, Lu, Prejmerean, Nemeş (62, Chiorean) – V. Pop – Paraschiv (86, Bebey). Antrenor: Cristian Lupuţ.

„Două puncte pierdute acasă”

Valeriu Răchită consideră că ACS Poli a făcut o repriză secundă foarte bună. „Două puncte pierdute acasă, cu un joc cu două reprize diametral opuse, am primit gol pe o neatenţie, deşi ştiam de Vasile Pop… Am inercat să revenim.


Am ratat un penalty. Sidorenco bate foarte bine, l-am văzut la meciuri internaţionale şi la antrenamente. L-am intrebat de ce a schimbat colţul, nu a putut să-mi dea niciun răspuns. Mergem mai departe. Am făcut patru puncte, mă bucură că spectatorii sunt exigenţi… Incercăm să ieşim din labirint, sperăm să ajungem până la capăt… Principalul vinovat sunt eu. Eu sunt cel care am introdus echipa. Am făcut primul 11, am făcut la antrenamente faze fixe… Am văzut cum se apără ei”, a declarat Valeriu Răchită.

„Şi eu imi doresc pentru Poli tot ce e mai bun, dar trebuie să inţeleagă că in 21 de etape s-au făcut 10 puncte… Acum in două am făcut patru”, a precizat Răchită legat de faptul că la final unii fani au avut o reacţie vehementă.

„A fost un meci foarte important, atât pentru noi, cât şi pentru ACS, din păcate am reuşit să luăm doar un punct, am pierdut două puncte. Consider că eliminarea a fost foarte uşor acordată, penalty la fel, dar asta e viaţa. Mergem inainte. O nouă săptămână, un nou ciclu. Nu vreau să comentez arbitrajul”, a spus Cristian Lupuţ, tehnicianul orădenilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.