Cel mai bun film străin de la Oscar 2019, prezentat gratuit în...

Cel mai bun film străin de la Oscar 2019, prezentat gratuit în Banat. Timișoara se înfrățește cu Cancun

0
DISTRIBUIȚI

Biblioteca Centrală Universității Politehnica Timișoara va găzdui în curând proiecția filmului mexican „Roma”. Una dintre favoritele pentru câștigarea ediției din acest an a titlului de cel mai bun film la Oscar, pelicula a obținut până la urmă premiile pentru cel mai bun film străin, cel mai bun regizor și cea mai bună imagine.


Anunțul a fost făcut de ambasadorul Mexicului în România, Jose Guillermo Ordorica Robles, care a spus că accesul publicului la vizionare va fi gratuit.

Diplomatul s-a aflat marți la Timișoara pentru a semna, la sediul primăriei, acordul de înfrățire între orașul de pe Bega și Cancun, una dintre cele mai cunoscute stațiuni de pe litoralul mexican. În cursul serii, oaspetele s-a aflat la Universitatea Politehnica Timișoara, aici discutând cu conducerea instituției despre posibilitățile de colaborare cu universități mexicane. Ulterior, Jose Guillermo Ordorica Robles s-a întâlnit cu studenții, cărora le-a vorbit modul în care este organizat învățământul superior din Mexic, dar și despre posibilitățile în care tinerii de aici pot studia în țara de pe continentul american.

Cu această ocazie, ambasadorul a anunțat că timișorenii vor putea viziona, în curând, gratis, o proiecție a peliculei „Roma”, filmul mexican care a câștigat la ultima ediție a premiilor Oscar titlurile pentru cel mai bun film străin, cel mai bun regizor și cea mai bună imagine. Proiecția va avea loc la Biblioteca Universității Politehnica, data evenimentului urmând să fie stabilită ulterior.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.